Mitropolia Moldovei şi Bucovinei va viziona luni înregistrarea cu care a fost şantajat episcopul Huşilor, Corneliu Bârlădeanu, vicarul administrativ Marian Timofte declarând că trebuie să se pregătească pentru Liturghia de duminică, astfel că nu poate privi acele imagini.
"Eu sunt preot şi trebuie să mă pregătesc pentru Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie de duminică, nu pot să includ în pregătirea pentru Liturghie aşa ceva. Amân pentru luni dimineaţă", a declarat vicarul Timofte, la Antena 3.
Este vorba despre imaginile apărute în spaţiul public în care episcopul Huşilor este filmat în ipostaze intime cu un elev de seminar care la acel moment ar fi avut 17 ani.