Lacul care nu îngheață niciodată și despre care se spune că alungă depresia se află în Cheile Nerei din Munții Aninei. Circa 4 ore sunt necesare pentru a ajunge la Lacul Ochiul Beiului.
Situat la o altitudine de 310 m, întrun „crater”, Ochiul Beiului are o adâncime de aproximativ 3.6 m și un diametru total de 15 m.
Apă, de o culoare verde-albastră, nu îngheață nici măcar iarnă, datorită izvorului care alimentează lacul în permanentă cu apă. Aici își găsesc adăpostul numeroase păsări, iar pe fundul lacului se pot vedea cu ușurință păstrăvi.
La baza formării acestui lac inedit stau câteva legende pe care cei din împrejurimi le păstrează cu sfințenie pentru cei curioși care le calcă pragul. Una din legende spune că o fată frumoasă de prin aceste locuri ar fi fost răpită și necinstită de un tânăr turc. Fata a reușit însă să scape din mâinile tânărului și și-a luat zilele. De amărăciune turcul ar fi plâns atât de mult încât lacrimile sale s-au prefăcut într-un lac, potrivit turism.bzi.ro.