Antena 3 CNN Externe Mapamond Misterul balenei-spion din apele nordice: Hvaldimir a fost un „dezertor” din armata lui Putin, dar sfârșitul nu i-a venit din Rusia

Misterul balenei-spion din apele nordice: Hvaldimir a fost un „dezertor” din armata lui Putin, dar sfârșitul nu i-a venit din Rusia

A.I.
3 minute de citit Publicat la 14:41 13 Noi 2024 Modificat la 14:42 13 Noi 2024

După cinci ani, misterul apariției unei balene cu echipament rusesc în apele norvegiene pare a fi, în sfârșit, rezolvat, relatează BBC.

Acest mamifer acvatic din specia Delfinul alb (sau Beluga) a fost considerat inițial spion rus.

Dr. Olga Shpak, o expertă ucraineană în specia menționată, confirmă că Hvaldimir, așa cum a fost numită balena de norvegieni, a aparținut armatei ruse.

Hvaldimir ar fi evadat de la o bază navală din Cercul Arctic, unde urma un program de dresaj.

Rusia nici nu a confirmat, dar nici nu a negat că balena a fost antrenată de militarii săi.

Pentru Olga Shpak, acest lucru este o certitudine.

Cum a ajuns Hvaldimir o vedetă internațională

Din anii '90 și până când s-a întors în țara sa natală, Ucraina, în 2022, dr. Shpak a efectuat în Rusia activități de cercetare a mamiferelor marine. 

Ea apare într-un documentar BBC intitulat "Secretele balenei-spion".

Această cercetătoare a refuzat să-și identifice sursele din Rusia, invocând nevoia de a le proteja. Dr. Shpak a spus, totuși, că atunci când beluga a ieșit la suprafață în Norvegia, comunitatea de specialiști din Rusia a identificat-o imediat ca fiind una de-a lor.

„Prin lanțul de veterinari și dresori, a venit mesajul că le lipsește o beluga pe nume Andruha”, a precizat ea.

În urmă cu cinci ani, balena misterioasă s-a apropiat de pescarii din largul coastei nordice a Norvegiei.

„Balena a început să se frece de barcă. Am auzit despre animale în pericol care știu instinctiv că au nevoie de ajutorul oamenilor. M-am gândit că aceasta este o balenă inteligentă”, a povestit Joar Hesten, unul dintre pescarii martori la întâlnirea cu Hvaldimir.

Balena era foarte docilă și purta un ham cu suport pentru aparat de fotografiat. Pe ham era scris în limba engleză „Echipament St. Petersburg”.

Pescarii au îndepărtat hamul de pe balenă. Aceasta a înotat până în portul Hammerfest din apropiere, unde a trăit câteva luni. În acest timp, Hvaldimir i-a distrat pe vizitatori stând la poză și - după cum a consemnat presa vremii - chiar a returnat un telefon mobil unui turist.

[GAL layout="5"]

Balena cu ham, botezată după președintele Rusiei

Autoritățile norvegiene au făcut demersuri pentru ca beluga să fie monitorizată și hrănită, pentru că, aparent, nu știa să vâneze singură pești vii.

Numele care i-a fost dat - Hvaldimir - este o combinație între hval, cuvântul norvegian pentru balenă, și numele președintelui Rusiei, Vladimir Putin.

Potrivit Dr. Shpak, Andruha/Hvaldimir a fost capturat pentru în 2013 în Marea Ohoțk, în Extremul Orient al Rusiei. Un an mai târziu a fost mutat dintr-un delfinariu din Sankt Petersburg într-o bază rusă din zona arctică și integrat într-un program militar.

„Cred că atunci când au început să lucreze cu beluga în ape deschise, aceasta, pur și simplu, a renunțat să-i mai urmeze pe dresori. Din ce am auzit de la băieții de la delfinariul comercial, Andruha era inteligent, deci o alegere bună pentru a fi antrenat. Dar, în același timp, era un fel de golan, așa că nu au fost surprinși când au aflat că i-a abandonat pe dresori și s-a dus unde a vrut el”, a spus dr. Shpak.

Imaginile din satelit focalizate asupra bazei navale ruse din Murmansk arată ceea ce ar fi putut fi vechea casă a lui Hvaldimir/Andruha. Fotografiile permit identificarea unor urme albe pe apă, care ar putea fi balenele pe care rușii încă le dețin acolo.

„Localizarea balenelor beluga foarte aproape de submarine și de navele de suprafață ne-ar putea indica faptul că acestea fac, de fapt, parte dintr-un sistem de pază”, crede Thomas Nilsen, de la ziarul norvegian The Barents Observer.

Rusia are o lungă istorie în materie de dresaj al mamiferelor marine în scopuri militare însă acesta nu pare să fie cazul lui Hvaldimir/Andruha.

Un colonel rus în rezervă,  Viktor Baraneț, a comentat în 2019 acest caz.

„Dacă am folosi acest animal pentru spionaj, chiar credeți că am atașa un număr de telefon mobil cu mesajul 'Vă rugăm să ne sunați'?”, a ironizat el, cu referire la hamul găsit pe beluga.

Povestea lui Hvaldimir/Andruha nu e cu happy ending

După ce a învățat să se hrănească singur, Hvaldimir/Andruha acesta a petrecut mai mulți ani călătorind spre sud de-a lungul țărmurilor Norvegiei.

În mai 2023, a fost reperat în largul coastelor Suediei.

Apoi, la 1 septembrie 2024, corpul său a fost găsit plutind lângă orașul Risavika, în sud-vestul a Norvegiei.

La momentul respectiv, s-a speculat că mâna lungă a Rusiei a suprimat balena evadată. Unele grupuri de activiști au sugerat că balena a fost împușcată, însă această explicație a fost infirmată de poliția norvegiană.

O examinare post-mortem a mamiferului marin a relevat că acesta a murit după ce un băț i s-a înfipt în gură și a rămas acolo.

Citește mai multe din Mapamond
» Citește mai multe din Mapamond
TOP articole