Ksenia Puntus, în vârstă de 21 de ani, era goală atunci când a căzut de la fereastra apartamentului în ceea ce pare a fi un accident nefericit, scrie Mirror.
Tânăra a fost descoperită de un muncitor stradal, la câteva ore de la incident, la temperaturi care nu au depășit minus 5 grade Celsius. Ksenia ar fi suferit mai multe leziuni la nivelul capului și toracelui și membrelor inferioare.
Poliția a deschis o anchetă în acest caz și are în calcul ipoteza unui eveniment nefericit care s-ar fi petrecut în timpul unui joc erotic.
”Nu-și amintește nimic altceva decât numele ei”, spune o prietenă a tinerei. ”Ksenia nu se droga, iar noi și familia ei credem că i s-a întâmplat ceva extrem de rău de a căzut de la acea înălțime. Oamenii care au fost cu ea la petrecere neagă că s-ar fi petrecut ceva dubios acolo și susțin că au adus-o în siguranță la apartamentul iubitului ei”, mai spune prietena Kseniei.