Antena 3 CNN Actualitate Misterul navei scufundate în Marea Neagră ia amploare. Ancheta, preluată de procurori

Misterul navei scufundate în Marea Neagră ia amploare. Ancheta, preluată de procurori

Cătălina Buzoianu
1 minut de citit Publicat la 10:10 19 Mai 2024 Modificat la 10:18 19 Mai 2024

Între timp, trei dintre marinari sunt încă de negăsit, iar un elicopter al forţelor aeriene survolează zona. 

Şi Agenția Română de Salvare pe Mare a trimis în zona sinistrului o navă de căutare și salvare, tocmai pentru a relua căutările celor trei marinari dispăruți. 

Evident, există și elicopterul Ministerului Apărării Naționale care va survola și astăzi zona sinistrului, în încercarea de a-i găsi pe cei trei marinari care făceau parte din echipajul de 11 aflat la bordul navei sub pavilion Tanzania în momentul în care aceasta s-a scufundat. 

Este însă un mister total despre ce s-a întâmplat acolo, pentru că, deși opt dintre marinari au fost salvați și au ajuns în portul Constanța, declarațiile lor inițiale au fost contradictorii. 

Au spus că ar fi lovit o ambarcațiune mai mică, însă sigur nu au spus cu certitudine ce fel de ambarcațiune era, iar în momentul de față specialiștii iau în calcul mai multe variante.

Fie era vorba de o altă navă, de mai mici dimensiuni, tot o navă comercială, însă aceasta ar trebui să apară pe undeva acum cu diverse avarii, ceea ce nu s-a întâmplat până în acest moment. 

Însă, la fel de bine putea fi vorba și de o dronă marină, așa cum s-a întâmplat în urmă cu aproximativ o lună și jumătate, când autoritățile românii au recuperat din largul mărit tot o ambarcațiune de mici dimensiuni, dar care avea la bord nu mai puțin de câteva sute de kilograme de exploziv. 

S-a dovedit a fi o dronă marină, care ulterior a şi fost detonată controlat.

La fel se putea întâmpla și în cazul de față sau putea fi vorba de o mină marină. Cert este că până la acest moment nu se știe cu certitudine ce s-a întâmplat de nava a ajuns pe fundul mării atât de repede, în doar câteva minute.

Norocul celor opt marinare a fost prezența în zona unei nave comerciale, care a reușit să îi recupereze la timp și, ulterior, să îi predea autorităților române. 

În acest moment, ancheta este derulată de către procurorii de la Parchetul Curții de Apel și, cel mai probabil, în zilele următoare va avea loc și o scufundare la locul sinistrului, pentru a fi preluate sau prelevate mai multe probe de acolo pentru a fi observată și verificată epava navei. 

Toate aceste elemente vor fi corelate, astfel încât, în cele din urmă, anchetatorii să poată stabili cu exactitate ce s-a întâmplat în dimineața zilei de ieri.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole