De altfel, acesta fusese la Unitatea de Primiri Urgenţe Arad. Îi era foarte rău, însă nu a vrut să rămână internat, chiar dacă medicii au insistat să-i facă analize amănunţite.
Fratele artistului a fost cel care a alertat autorităţile, după ce Mihai Leric, cunoscut drept Mile Povan, nu a mai răspuns la telefon.
Cântăreţul de muzică populară a fost găsit pe jos, fără suflare, de pompierii care au fost chemaţi să spargă uşa apartamentului în care artistul locuia.
"Nu ştiam să aibă probleme de sănătate. Ştiam că este sănătos. Era un tip activ, aveam foarte multe evenimente. Se ocupa foarte bine de carieră", a declarat Claudia Ionaş, prietenă cu Mile Povan.
"Era un artist extraordinar, îşi făcea treaba foarte bine. Era foarte punctual. Tot timpul eram cu el la evenimente. Când am auzit vestea, am crezut că pică cerul pe mine", a spus şi Ionuţ Papariga, prieten cu artistul.
În galeria foto de mai jos puteţi găsi mai multe imagini cu Miha Leric, artistul cunoscut drept Mile Povan
[GAL layout="4"]În urma cu două zile, interpretul a mers la camera de garda a Spitalului Judeţean Arad, după ce i s-a făcut rău. Acesta a refuzat, însă, internarea.
"Medicii au demarat de urgenţă procedurile medicale, investigaţiile de sânge. Între timp, pacientul s-a simţit mai bine, starea lui s-a ameliorat şi a spus medicilor că doreşte să părăsească unitatea de primire urgenţe", a explicat Simina Roz, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Arad.
În ultima perioadă, cântăreţul de muzică populară ar fi început să ia medicamente pentru slăbit, însă fără o recomandare medicală. Autopsia va determina cauza exactă morţii.