Antena 3 CNN Actualitate Misterul legitimației care dovedește că fostul primar Cătălin Cherecheș este membru în organizația rezerviștilor din Ministerul de Interne | După arestarea în Germania, urmează să fie dat afară

Misterul legitimației care dovedește că fostul primar Cătălin Cherecheș este membru în organizația rezerviștilor din Ministerul de Interne | După arestarea în Germania, urmează să fie dat afară

Pe lângă miile de euro pe care le avea fostul primar Cătălin Cherecheș asupra sa la momentul arestării, au atras atenția și cartea de identitate din Italia, vechea legitimație de deputat, care a expirat, precum și o legitimație emisă de Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere (ANCMRR) din Ministerul de Interne.

de Vasile Dale    |   

"E vorba de acte menite să-l ajute pe Cherecheș să scape dintr-un control de rutină", a estimat, la Antena 3 CNN, jurnalistul de investigații Sorin Ovidiu Bălan.

În ceea ce privește legitimația de deputat, lucrurile sunt clare: Cherecheș a fost parlamentar și a păstrat documentul după încetarea mandatului în forul legislativ.

Iar cu privire la cartea de identitate din Italia, lucrurile rămân să fie clarificate, odată cu informațiile legate de eventualele proprietăți sau afaceri pe care Cherecheș le-ar avea în această țară.

Însă legitimația de fost cadru militar în MAI a provocat consternare, dat fiind că primarul din Baia Mare nu a fost ofițer activ în Ministerul de Interne.

Citește și: Tertipurile prin care Cătălin Cherecheș poate întârzia extrădarea sa în România

În acest context, Filiala Maramureș a ANCMRR a precizat că legitimația este autentică și a detaliat contextul în care lui Cătălin Cherecheș i-a fost dat un astfel de document.

Astfel, în conformitate cu statutul ANCMRR și al Filialei "Pintea Viteazu" din Maramureș, pot deveni membri onorifici ai asociației persoanele din administrația publică locală și județeană care au sprijinit această organizației în rezolvarea diferitelor probleme.

Membrii onorifici ai ANCMRR nu plătesc cotizație.

Cherecheș a acordat ANCMRR Maramureș un spațiu pe Bulevardul Republicii nr. 62 din municipiu.

Aici, Asociația își desfășoară activitatea și în prezent.

Pe legitimația lui Cherecheș este trecută mențiunea "P.C." (personal civil).

Legitimația nu a fost vizată pe anul 2023, din cauza problemelor juridice ale fostului primar.

În contextul condamnării definitive a lui Cherecheș la cinci ani de închisoare pentru luare de mită și după arestarea acestuia în Germania, Biroul Executiv al filialei Maramureș a ANCMRR urma să se întrunească și să decidă excluderea fostului primar din organizație, spun surse Antena 3 CNN.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Obțin Marine le Pen și Jordan Bardella majoritatea absolută?