Antena 3 CNN Externe Mapamond Mister la un concert din Dresda. Mai mulți spectatori s-au îmbolnăvit subit. La fel și paramedicii chemați să-i ajute

Mister la un concert din Dresda. Mai mulți spectatori s-au îmbolnăvit subit. La fel și paramedicii chemați să-i ajute

Laura Dinu
<1 minut de citit Publicat la 10:25 18 Dec 2024 Modificat la 11:38 18 Dec 2024

Mai multe persoane au necesitat ajutor medical, marți, după ce au început să se simtă rău în timpul unui concert organizat la Semperoper din Dresda, Germania. Surprinzător, și câțiva dintre paramedicii care au intervenit pentru a oferi ajutor au raportat simptome similare, potrivit agenției DPA, citată de Agerpres.

Spectatorii afectați s-au plâns de dificultăți respiratorii și probleme circulatorii, iar doi dintre aceștia au fost transportați la spital, conform unui comunicat al Departamentului de Pompieri din Dresda.

Ulterior, patru dintre paramedicii prezenți la fața locului au acuzat aceleași simptome, ceea ce a determinat autoritățile să solicite sprijinul unor unități specializate echipate cu aparate de respirație asistată.

Medicii au evaluat starea paramedicilor, iar poliția a confirmat că un spectator era inconștient în timpul intervenției.

În ciuda acestor evenimente, nicio substanță periculoasă nu a fost detectată în clădire, conform verificărilor realizate.

Motivul incidentului rămâne necunoscut, iar poliția a inițiat o anchetă pentru a stabili cauza exactă.

Concertul, susținut de Staatskapelle Dresden sub bagheta dirijorului Philippe Herreweghe, a inclus lucrări de Joseph Haydn și Wolfgang Amadeus Mozart. Deoarece situația a survenit aproape de finalul spectacolului, evacuarea sălii nu a fost necesară, au precizat pompierii.

Etichete: Germania concert
Citește mai multe din Mapamond
» Citește mai multe din Mapamond
TOP articole