Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Cum a ratat lansarea misiunea spațială Artemis, proiectată să readucă oamenii pe Lună după cinci decenii de pauză

Cum a ratat lansarea misiunea spațială Artemis, proiectată să readucă oamenii pe Lună după cinci decenii de pauză

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 18:40 29 Aug 2022 Modificat la 10:27 03 Sep 2022

Planificată pentru luni după amiază (după fusul orar al României), la Centrul Spațial Kennedy din Florida, lansarea misiunii Artemis 1 a fost anulată după ce au fost semnalate mai multe probleme.

Cele mai serioase au fost sesizate la propulsorul SLS, cea mai puternică rachetă spațială construită vreodată pe Pământ.

Este vorba despre scurgeri de hidrogen lichid la motorul numărul 3 al ansamblului spațial.

Scurgerile au apărut în același loc în care au fost probleme și la repetiția din primăvară.

Ulterior, a mai fost raportată o scurgere la o valvă care a făcut probleme în iunie și pe care specialiștii NASA au crezut că au reparat-o.

Însă inginerii agenției americane au descoperit probleme și la rezervorul de combustibil.

Șeful NASA: "Nu vrei să aprinzi fitilul până nu e gata să plece"

Din cauza acestor incidente tehnice dar și a vremii nefavorabile, NASA a decis anularea lansării de luni.

"Există anumite reguli și cred că este doar o dovadă că aceasta este o mașinărie foarte complicată, un sistem foarte complicat şi toate acele lucruri trebuie să meargă. Și nu vrei să aprinzi fitilul până nu este gata să plece", declară Bill Nelson, administratorul NASA.

Reprezentanții agenției spațiale americane spun că lansarea va avea loc la o dată ulterioară.

Cea mai apropiată fereastră de lansare este vineri, 2 septembrie, însă doar specialiștii pot decide când și dacă lansarea uriașului ansamblu spațial, înalt de aproape 100 de metri, va avea loc.

Vicepreședintele SUA, prezent la lansarea ratată de luni

Artemis 1 are rolul de a confirma nivelul de siguranță pentru următoarele misiuni Artemis 2 și 3, ultima fiind planificată să aducă din nou oameni pe Lună în 2024.

Se vor împlini, atunci, peste 5 decenii de la ultima prezență a oamenilor pe astrul nopții, în cadrul programului Apollo, care s-a încheiat în decembrie 1972.

La lansarea ratată de luni, pe lângă mii de oameni curioși, a fost prezentă și Kamala Harris, vicepreședintele Statelor Unite.

Ce se va întâmpla dacă Artemis 1 va reuși să ajungă în spațiu

În perspectiva unei viitoare lansări reușite, capsula Orion, dusă în spațiu de propulsorul SLS, ar urma să parcurgă 2 milioane de km în 42 de zile și să ajungă la 100 km de suprafața lunară.

La bordul său nu se vor afla oameni în viață, ci manechine, inclusiv o jucărie Snoopy, care va ajuta la observarea condițiilor la gravitație zero.

Misiunea Artemis va lansa și 10 sateliți de mici dimensiuni, așa-numiți "cubesats", dedicați studiului Lunii și spațiului din apropierea acesteia.

Pe orbita sa în jurul Lunii, capsula Orion va ajunge la peste 450.000 km de Terra, cea mai mare distanță parcursă de un vehicul construit pentru zbor uman

După înconjurul Lunii, Orion va reveni pe Pământ, urmând să amerizeze în Pacific.

Citește mai multe din News Hour with CNN
» Citește mai multe din News Hour with CNN
TOP articole