Antena 3 CNN Externe Misiunea spațială lansată de China a revenit pe Pământ cu mostre culese de pe partea întunecată a Lunii

Misiunea spațială lansată de China a revenit pe Pământ cu mostre culese de pe partea întunecată a Lunii

Adrian Iclozan
2 minute de citit Publicat la 10:27 25 Iun 2024 Modificat la 10:27 25 Iun 2024

Modulul lunar Chang'e-6 lansat de China a revenit, marți, pe Pământ, la capătul unei misiuni istorice în care a colectat mostre de pe partea îndepărtată a Lunii, anunță CNN.

Modulul de reintrare a aterizat cu succes în zona desemnată din nordul regiunii chineze Mongolia Interioară, la scurt timp după ora locală 14.00, potrivit televiziunii de stat CCTV.

Aterizarea a fost transmisă live, iar imaginile televiziunii de stat au alternat cadrele modulului cu cele ale tehnicienilor și inginerilor din centrul de control, care aplaudau.

La câteva minute după aterizare, modulul a fost găsit de responsabilii de la sol într-o zonă cu vegetație.

China intenționează să trimită oameni pe lună până în 2030

Misiunea încheiată cu succes se înscrie în eforturile susținute ale regimului comunist, de a transforma țara într-o putere spațială dominantă, în timp ce alte țări, inclusiv Statele Unite, își intensifică propriile programe de explorare a Lunii.

Beijingul intenționează să trimită astronauți pe Lună până în 2030 și să construiască o bază de cercetare la Polul Sud lunar - o regiune despre care se crede că ar conține gheață de apă.

Aceeași regiune este vizată și de SUA pentru construcția unei baze lunare.

"Darurile" aduse de Chang'e-6 pentru pământeni

Potrivit CNN, este de așteptat ca sonda Chang'e-6 să se fi întors pe Pământ cu până la două kilograme de praf lunar și roci de pe partea îndepărtată a Lunii.

Mostrele vor fi analizate de cercetătorii din China, înainte de a fi puse la dispoziția comunității științifice internaționale.

Rezultatele analizei eșantioanelor i-ar putea ajuta pe oamenii de știință să analizeze evoluția Lunii, a Pământului și a sistemului solar pe parcursul a miliarde de ani.

În plus, datele astfel obținute vor ajuta, probabil, obiectivul Chinei de a utiliza resursele de pe Lună pentru a continua explorarea acesteia.

Probele lunare au fost colectate cu ajutorul unui burghiu și al unui braț robotizat. Ele au fost extrase dintr-o locație a vastului bazin Polul Sud - Aitken, un crater de impact format acum aproximativ 4 miliarde de ani.

Fiind situat pe partea îndepărtată a Lunii, acest crater nu este niciodată vizibil de pe planeta noastră.

După colectare, mostrele au fost transferate către vehiculul situat pe orbita lunară, care ulterior le-a adus pe Pământ.

Într-o altă misiune spațială a Chinei, resturi de la lansare au căzut peste un sat

Succesul tehnologic al Chinei cu misiunea Chang'e-6 vine după un incident recent, care a implicat tehnologia spațială a statului comunist.

Resturi ale unui etaj propulsor ce a dus pe orbită un satelit francez au fost filmate, sâmbătă, în timp ce se prăbușeau în sud-vestul Chinei, lăsând o dâră de fum galben strălucitor și determinându-i pe localnici să o ia la fugă.

Imaginile dramatice au apărut pe rețelele sociale la scurt timp după ce o rachetă purtătoare Long March 2C a fost lansată la ora locală 15, de la Centrul Spațial Xichang din provincia Sichuan.

Racheta a pus pe orbită un satelit dezvoltat de China și Franța, numit Space Variable Objects Monitor, cu misiunea de studia fenomenul numit de astronomi "explozii de raze gamma".

Se speculează că fenomenul survine atunci când un obiect cosmic de tip supernovă intră în colaps gravitațional și se transformă într-o stea neutronică sau într-o gaură neagră.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole