Antena 3 CNN Actualitate Mișcare incredibilă la SRI! Omul lui Coldea, pus pe liber

Mișcare incredibilă la SRI! Omul lui Coldea, pus pe liber

<1 minut de citit Publicat la 16:46 09 Mai 2017 Modificat la 16:46 09 Mai 2017

Mișcare importantă la vârful Serviciului Roman de Informații. Unul dintre “locotenenții” generalului Florian Coldea (fostul sef operativ al SRI) a fost îndepărtat din funcție după ce împotriva lui au apărut o serie de acuzații publice extrem de grave. Este vorba de colonelul Sabin Iancu, șeful SRI Prahova, zis “Sucă de Băilești”, care a fost pus la dispoziția conducerii SRI și și-a predat toate atribuțiile funcției locțiitorului său. Cel mai probabil Sabin Iancu va fi mutat pe un post de importanță secundară în cadrul SRI București, scrie luju.ro.

Structura județeană SRI Prahova este cea mai importantă din România întrucât în acest județ sunt concentrate cele mai mari afaceri strategice din țară, de care serviciul de informații nu este deloc străin. În Prahova, binomul SRI – DNA a cunoscut apogeul existenței sale pe baza protocoalelor ilegale de colaborare, la DNA Ploiești fiind operate în ultimii ani cele mai mediatizate dosare (Ponta, Ghiță, Cozma, Blaga etc).

Îndepărtarea lui Sabin Iancu din fruntea SRI Prahova poate fi un semn de continuare al acțiunii de curățare a SRI de elementele nocive care i-au afectat grav imaginea și credibilitatea, acțiune care pare să-l aibă drept stindard pe directorul SRI Eduard Hellvig.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole