Antena 3 CNN Actualitate Mișcare de ultimă oră făcută de Gabriel Oprea

Mișcare de ultimă oră făcută de Gabriel Oprea

<1 minut de citit Publicat la 12:52 02 Sep 2018 Modificat la 12:52 02 Sep 2018

Fostul ministru al Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, este, de la data de 15 iulie 2018, membru al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Sistemul de Paşapoarte, Regim Permise, solicitarea de aderare fiind căutată chiar de el.

„Domnul Gabriel Oprea s-a întâlnit la data de 15 iulie 2018 cu mai mulţi lideri de sindicate din poliţie şi a fost acceptat ca membru al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Sistemul de Paşapoarte, Regim Permise”, a declarat, duminică, în cadrul unei conferinţe de presă, Christian Ciocan, directorul de comunicare al Federaţiei Sindicatelor Democratice a Poliţiştilor din România (FSDPA).

Întrebat dacă faptul că fostul ministru este cercetat într-un dosar în care se anchetează moartea unui poliţist, a lui Bogdan Gigină, afectează imaginea sindicatului, Ciocan a răspuns: „Domnul Oprea a făcut foarte multe lucruri bune pentru Poliţia Română, aşa cum au făcut şi alţi miniştri, precum Ursu sau Blaga”.

Ciocan a mai precizat că în prezent fostul ministru Gabriel Oprea beneficiază de prezumţia de nevinovăţie.

Sursă: Mediafax
Etichete: Gabriel Oprea
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole