Antena 3 CNN Actualitate Mirela Vaida, atacată în direct. Agresoarea cu bolovanul ar fi vrut să o omoare pe prezentatoarea Acces Direct

Mirela Vaida, atacată în direct. Agresoarea cu bolovanul ar fi vrut să o omoare pe prezentatoarea Acces Direct

Gabriel Dano
1 minut de citit Publicat la 09:33 20 Mar 2021 Modificat la 09:51 20 Mar 2021

Agresoarea s-a strecurat înăuntru complet dezbrăcată și și-a pus planul în aplicare pentru că toată lumea era atentă la desfășurarea emisiunii.

"Este vorba despre o femeie înregistrată ca având probleme psihice, fapt pentru care nu se va lua o măsură preventivă în privința acesteia, însă este acum la Psihiatrie și urmează să observăm ce se întâmplă pe mai departe, dacă va primi un tratament de specialitate, dacă va rămâne internată ori alte variante.

Vineri seară s-au făcut cercetări la fața locului până târziu și încă adună probe zilele acestea polițiștii de la Secția 4. Multă lume a considerat și consideră că a fost un gest premeditat pentru că se vede pe camerele de supraveghere din zonă, din afara clădirii unde este platoul emisiunii Acces Direct, dar și din interior, de pe holuri, cum femeia, înainte cu câteva minute de a recurge la gestul extrem, s-a plimbat prin acea zonă, a așteptat probabil să înceapă emisia și de aici și bănuiala că ar fi fost un gest premeditat.

Într-un final, a zărit-o în platou pe Mirela Vaida în timpul emisiunii și a intrat în forță cu un bolovan în mână făcând acel gest extrem. Avea o pungă cu mai multe pietre de dimensiuni mari. A lăsat punga la intrare, a luat o piatră și, după ce se dezbrăcase deja, a recurs la gestul extrem.

Cea care a săvărșit fapta este o femeie din Iași. Mirela Vaida a spus că este extrem de speriată acum. Ea spune că primea mesaje pe rețelele de socializare de diverse tipuri, printre care și mesaje de amenințare de la o persoană care se semna Magdalena Șerban, criminala de la metrou. Desigur, spunea Mirela Vaida, că nu poate fi neapărat o legătură între acele mesaje și incidentul de ieri, dar o presiune privind anumite amenințări există, mai ales asupra persoanelor publice", a explicat reporterul Antena 3 Andrei Grigore.

Cum arată intrarea folosită de agresoare, în materialul video:

Etichete: Mirela Vaida
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole