Antena 3 CNN Emisiuni Sinteza zilei Mirela Vaida, apel către autorităţi: Stat român, eu nu sunt dușmanul tău. Vreau să mă simt în siguranță și cer în mod oficial un răspuns

Mirela Vaida, apel către autorităţi: Stat român, eu nu sunt dușmanul tău. Vreau să mă simt în siguranță și cer în mod oficial un răspuns

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 21:55 19 Mai 2021 Modificat la 22:12 19 Mai 2021

Femeia, care suferă de probleme psihice, s-a întors, miercuri, chiar la începutul emisiunii Acces Direct, şi, la fel ca la primul atac, s-a dezbrăcat, apoi a pus mâna pe pietre şi a încercat să intre în emisiune.

Din fericire, măsurile de securitate au fost modificate de la primul atac astfel că aceasta nu a mai putut pătrunde în clădire.

Invitată la "Sinteza Zilei", Mirela Vaida a povestit ce s-a întâmplat şi a conștientizat că nu este complet vindecată. Ea şi-a exprimat speranța ca statul român să ia atitudine şi de această dată să o protejeze pentru că viaţa ei este la fel de importantă ca a oricărui alt cetăţean român.

"Vreau să înțeleagă statul român, la care mă uit acum cu toată încrederea pentru că, nu vreau să îmi pierd încrederea în statul român, pentru că eu vreau să cresc aici să îmi cresc aici copiii.

Vreau să cred că statul român își protejează cetățenii. Eu nu le cer să mă iubească, eu le cer să mă protejeze. Eu vreau să cred că acest stat român mă poată apăra. Poate că această femeie nu poate să răspundă penal. Eu nu doresc să îi fac ei rău, să o văd pe ea închisă, nu mă interesează.

Eu vreau ca eu să mă simt în siguranță și aș vrea să le cer în mod oficial un răspuns, nu ca prezentator TV nu ca persoană publică. Sigur am acest atu, dacă vreți, pentru că altfel poate nu aș fi fost aici, dar sunt un om pentru care viața este la fel de importantă ca a oricărui altui om.

Stat român, eu nu sunt dușmanul tău

Un om care își vede de viața lui, își duce copiii la școală vrea să îi crească să îi vadă fericiţi și gata. Eu nu îmi doresc altceva. Eu nu sunt afiliată politic, nu am interese obscure nu fac parte din asociației de organizații. Sunt un om

Stat român, eu nu sunt dușmanul tău. Eu vreau ca noi să facem o echipă.  Vreau ca cetățean împreună cu tine stat român, care ai competențe, care ai legi, care ai aparat de stat, care ai oameni pe care eu îi consider și vreau să îi consider competenți să facem o echipă.

Ce trebuie să fac într-un stat de drept pentru a-mi apăra viaţa?

Eu vreau ca eu să muncesc să produc, să plătesc taxe și impozite tu să mă aperi. Eu vreau ca drepturile mele cetățenești să fie respectate. Vreau să fac un apel la procurorul General al României care este femeie și care știe vulnerabilitățile, fricile și punctele sensibile ale unei femei să îmi spună ce trebuie să fac într-un stat de drept pentru a-mi apăra viaţa  mai mult decât am făcut.

Ce pot să fac eu cetățean al României, să nu mă mai simt neputincios în statul meu?

Vreau să îl întreb pe Ministrul Justiției ce pot să fac eu și nu am făcut? Poate nu am făcut ceva și aici am greșit eu vreau să îl rog pe domnul prim ministru Cîțu unde greșesc cetățenii României care atunci când sună la 112 și cer disperați ajutorul poliției și poliția le spune "Hai lasă că vă împăcați voi, hai lasă că nu te omoară, hai lasă că nu am făcut mare lucru", unde greșim noi când cerem sprijinul autorităților și ele nu iau nicio măsură. Vreau de asemenea să fac un apel la Avocatul Poporului să îmi spună ce pot să fac eu cetățean României, să nu mă mai simt neputincios în statul meu", a spus Mirela Vaida.

Etichete: Mirela Vaida
Citește mai multe din Sinteza zilei
» Citește mai multe din Sinteza zilei
TOP articole