Comitetul Executiv al Federaţiei Române de fotbal a aprobat, marţi, cu unanimitate de voturi numirea antrenorului Mirel Rădoi în funcţia de selecţioner al echipei naţionale de fotbal a României, a declarat pentru AGERPRES un membru al CEx.
Tehnicianul Mirel Rădoi, care a ocupat funcţia de selecţioner al naţionalei de fotbal Under-21 a României, a fost propus luni de Comisia Tehnică a FRF pentru postul de antrenor al selecţionatei de seniori.
Mirel Rădoi are în palmares 67 de meciuri pentru echipa naţională a României, pentru care a marcat două goluri. Ca fotbalist, a evoluat în cea mai mare parte a carierei sale la Steaua Bucureşti, între anii 2000-2009, Al Hilal Riad, între 2009 şi 2011, Al Ain, între anii 2011-2014", se arată în comunicatul FRF.
Începând din martie 2018, Rădoi a ocupat funcţia de manager sportiv al echipei naţionale U21 a României, iar în luna august a aceluiaşi an a preluat banca tehnică, după ce Daniel Isăilă a decis să accepte o ofertă din Arabia Saudită.
Rădoi a reuşit să califice reprezentativa Under-21 la EURO 2019, unde a ajuns până în semifinalele competiţiei, performanţă ce a însemnat calificarea la Jocurile Olimpice după o pauză de 56 de ani.
În total, pe banca selecţionatei U21, Mirel Rădoi a bifat 15 partide, reuşind să câştige 9 dintre ele şi să înregistreze trei remize, alte trei partide încheindu-se cu înfrângeri.
După anunţul de încetare a colaborării dintre FRF şi Cosmin Contra, în urma nerealizării obiectivului de calificare a echipei naţionale la EURO 2020, din grupele preliminare, în spaţiul public au circulat în ultimul timp mai multe variante pentru postul de selecţioner, cum ar fi antrenorul naţionalei U21, Mirel Rădoi, antrenorul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, sau antrenorul echipei FC Viitorul Constanţa, Gheorghe Hagi.
Şedinţa Comitetului Executiv al FRF a început la ora 12:00 şi va fi urmată de o conferinţă de presă a preşedintelui federaţiei, Răzvan Burleanu.
România a ratat calificarea la EURO 2020 prin intermediul preliminariilor continentale încă din 15 noiembrie, când a fost învinsă de Suedia cu scorul de 2-0 (2-0), pe Arena Naţională din Bucureşti, în penultimul meci.
"Tricolorii" păstrează şanse de calificare la turneul final de anul viitor prin intermediul barajului Ligii Naţiunilor. Ei vor întâlni Islanda în deplasare, pe 26 martie, în cealaltă semifinală a culoarului A al barajelor urmând să se înfrunte Bulgaria şi Ungaria. În finală, pe 31 martie, pentru un bilet la EURO 2020, se vor bate câştigătoarele celor două semifinale, meciul urmând să aibă loc în Bulgaria sau Ungaria.