Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Mircea Sandu și Dumitru Dragomir, achitați în procesul dezafilierii Universității Craiova

Mircea Sandu și Dumitru Dragomir, achitați în procesul dezafilierii Universității Craiova

3 minute de citit Publicat la 13:53 15 Iun 2017 Modificat la 13:53 15 Iun 2017

Curtea de Apel Bucureşti a admis apelurile declarate în dosar şi a desfiinţat decizia dată de instanţa de fond - Tribunalul Bucureşti, în iunie 2016, prin care Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir primiseră câte 3 ani închisoare cu suspendare. 

Instanţa a lăsat nesoluţionată latura civilă a dosarului, SC Fotbal Club Universitatea Craiova SA având posibilitatea să deschidă un proces în instanţele civile. În acest sens, judecătorii au menţinut sechestrul pus pe bunurile lui Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir, dar şi ale LPF şi FRF. 

Prin această decizie, CAB a desfiinţat practic decizia tribunalului prin care Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir trebuiau să plătească în solidar cu LPF şi FRF suma de 240 milioane de euro către clubul Universitatea Craiova. 

Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir au fost trimişi în judecată în iunie 2013 pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată; folosirea influenţei ori autorităţii persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau foloase necuvenite şi sustragere de sub sechestru. 

De asemenea, au fost deferite justiţiei atât FRF, cât şi LPF pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată şi sustragere de sub sechestru. 

Procurorii au reţinut că, în data de 20 iulie 2011, la o şedinţă a Comitetului Executiv al FRF, s-a hotărât excluderea provizorie a SC Fotbal Club U Craiova SA, club al cărui patron era Adrian Mititelu, din cauza încălcării grave a statutului federaţiei, fără a se detalia şi motiva în ce au constat încălcările şi gravitatea lor. 

"Pentru luarea deciziei de excludere, la adoptarea căreia nu s-au respectat prevederile statutare, Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir, membri ai Comitetului, în calitatea lor de conducători ai FRF, respectiv ai LPF, şi-au folosit influenţa şi autoritatea faţă de ceilalţi membri ai Comitetului Executiv al FRF. Convingerea membrilor Comitetului Executiv s-a format doar pe baza materialului succint încheiat de un consilier juridic şi pe susţinerile celor doi reprezentanţi ai FRF, respectiv LPF - Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir. La baza acuzaţiilor formulate împotriva SC Fotbal Club U Craiova SA au stat o serie de acţiuni civile intentate de club fostului antrenor şi manager, acţiuni care au fost prezentate, în mod nereal, ca fiind îndreptate împotriva Federaţiei, ceea ce a fost considerat de cei doi inculpaţi drept încălcare gravă a statutului", explica DNA. 

Potrivit procurorilor, deşi măsura urma să fie supusă validării Adunării Generale a FRF, ea fiind una provizorie, Comitetul Executiv a stabilit că respectiva hotărâre intră în vigoare de la data adoptării sale - 20 iulie 2011. 

"Ulterior, la data de 25 iunie 2012, printr-o sentinţă civilă, Curtea de Apel Bucureşti a stabilit că măsura excluderii provizorii a Clubului U Craiova a fost adoptată cu 'un manifest exces de putere, iar prin punerea sa în aplicare s-au produs deja consecinţe iremediabile din punct de vedere material şi al activităţii sportive, care se perpetuează în timp'. Concret, urmare a deciziei de excludere a Fotbal Club U Craiova SA din FRF, contractele civile dintre aceasta şi jucătorii săi de fotbal au fost desfiinţate, iar jucătorii au fost legitimaţi la alte cluburi sportive, fără nicio contraprestaţie aferentă drepturilor federative ale acestora. Toate acestea, în condiţiile în care drepturile federative fuseseră puse sub sechestru legal, aplicat pe seama clubului craiovean, ca urmare a existenţei unor obligaţii faţă de bugetul statului", susţin procurorii. 

DNA amintea că, în 31 ianuarie 2011, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj dispusese sechestrarea bunurilor mobile ale clubului şi, totodată, indisponibilizase 39 de jucători de fotbal care aveau încheiate contracte civile, sub aspectul valorii de contract, ca drepturi federative apreciate la suma de 15,8 milioane lei.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Fotbal intern
» Citește mai multe din Fotbal intern
TOP articole