Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Mircea Rednic și-a reziliat contractul cu Dinamo

Mircea Rednic și-a reziliat contractul cu Dinamo

<1 minut de citit Publicat la 14:48 20 Mai 2016 Modificat la 14:48 20 Mai 2016

Mircea Rednic a semnat azi rezilierea contractului cu Dinamo și urmează să plece din România, scrie GSP.

Antrenorul de 54 de ani a discutat azi cu Ionuț Negoiță, finanțatorul echipei, iar cei doi au ajuns la un acord cu privire la încetarea contractului care expira pe 30 iunie.

"Am trecut pe la Săftica să-mi iau câteva bagaje. Diseară voi pleca din România. Partea mea de acte pentru rezilierea contractului cu Dinamo am semnat-o. Fiica mea, Luana, care mă reprezintă a fost cu actele de conducerea clubului şi le-a depus", a spus Rednic.

Rednic, 54 de ani, a preluat-o pe Dinamo în sezonul trecut, pe 6 mai, fiind la al treilea mandat pe banca alb-roșilor. Acesta a adunat 50 de meciuri, din care a câștigat 22 și a remizat de 19 ori.

În locul lui Rednic, favorit să devină antrenorul lui Dinamo este Ioan Andone, cel care este liber de contract. Andone, 56 de ani, a antrenat-o pe Dinamo între 2003 și 2005 și în sezonul 2010-2011, cucerind un campionat, trei Cupe și o Supercupă.

Pe lista lui Negoiță se mai află Cosmin Contra, Vasile Miriuță și Liviu Ciobotariu.

Citește mai multe din Fotbal intern
» Citește mai multe din Fotbal intern
TOP articole