Antena 3 CNN Emisiuni Sinteza zilei Statele occidentale vor accepta eliminarea Ucrainei sau vor decide să intre în război cu Rusia? Răspunsul generalului Mircea Mîndrescu

Statele occidentale vor accepta eliminarea Ucrainei sau vor decide să intre în război cu Rusia? Răspunsul generalului Mircea Mîndrescu

Claudia Popovici
3 minute de citit Publicat la 22:30 11 Apr 2022 Modificat la 22:44 11 Apr 2022

Repoziționarea războiului în Rusiei în sudul şi estul Ucrainei a sporit îngrijorările pentru România, aliată NATO de la Marea Neagră, nevoită să asiste la o apropiere a armatei ruse la mai puţin de 50 de kilometri de zona sa de coastă, atunci când Rusia a capturat de la ucraineni Insula Șerpilor, pe 24 februarie.

Sunt declarații date sub protecția anonimatului, citate de publicația Air Force Magazine. Potrivit acestora, există temeri că Vladimir Putin va adopta o strategie de alipire a zonelor rusofone din Ucraina, sub controlul Moscovei. 

Se estimează că Rusia are ceva mai puțin de 100 de grupuri tactice de nivel batalion disponibile pentru operațiuni.

Aceasta reprezintă o forță substanțială, însă tacticile adoptate până în prezent de armata rusă au permis ucrainenilor să reziste și chiar să contra-atace, cu mai puțini soldați, dar cu acțiuni planificate mai inteligent și bazându-se elementul surpriză.

Acum Rusia a schimbat strategia dar şi generalul responsabil de operațiunile din Ucraina, a cărei experiență a produs fiori.

O surpriză este şi generalul comandantul Districtului militar Sud, în prezent responsabil de operațiunile din Ucraina.

"Alexandr Dvornikov  are multă experiență în operațiunile rusești în Siria. Deci, ne-am putea aștepta ca, pe ansamblu, comanda și controlul să se îmbunătățească", a spus oficialul, citat de BBC. Dvornikov, supranumit "Măcelarul din Siria", și-a câștigat "renumele" în urma operațiunilor pe care le-a condus în această țară, în sprijinul regimului lui Bashar al-Assad, susținut de Moscova.

În acest context, sub comanda acestui general masacrele din Siria s-ar putea repeta şi în Ucraina, avertizează specialiştii.

Întrebat dacă este posibil în cazul în care războiul Rusiei în Ucraina va ajunge la cote de neacceptat în care soldații ruşi vor măcelării şi mai violent populaţia civilă, este posibil ca ţările occidentale să nu mai asiste la aceste masacre şi să decidă să intre în război, generalul Mircea Mîndrescu, fost comandant NATO, a spus: 

"Războiul, declanșarea lui este o problemă politică. Intrarea, accentuarea sau creșterea implicării NATO sau rămânerea NATO în paradigma în care se găsește acum este o problemă eminamente politică.  Adică armatele se supun voințelor politice şi fac ceea li se ordonă.

Pe de altă parte observăm că datorită acțiunii ruse implicarea țărilor membre NATO în sprijinirea Ucraina creşte de la zi la zi ,dar cu toate acestea nu s-a trecut peste acel prag, acele arme defensive care până acuma au fost oferite Ucrainei. Un asemenea pas ar însemna o accentuare a sprijinului pe care ţările NATO l-ar putea oferi Ucrainei", a spus Mircea Mîndrescu, fost comandant NATO în emisiunea Sinteza Zilei de la Antena 3. 

Uniunea Europeană se pregăteşte pentru un posibil atac nuclear. Ce cuprinde fondul de 540 de milioane de euro

Uniunea Europeană a luat decizia de a face un stoc de medicamente şi echipament destinat înfruntării unor amenințări "chimice, biologice sau nucleare". Occidentalii au avertizat că Moscova ar putea recurge la un asemenea atac, mai ales că în cele 47 de zile de război armata rusă nu a atins niciun obiectiv în Ucraina.

Mai exact, Uniunea Europeană a anunţat un pachet de 540 de milioane de euro pentru crearea unui stoc de medicamente şi echipamente destinate să facă faţă unor urgențe nucleare, bacteriologice şi chimice

Decizia vine în contextul în care războiul Rusiei în Ucraina ar putea escalada. Occidentalii au avertizat că Moscova ar putea utiliza arme chimice mai ales că în cele 47 de zile de război armata rusă nu a atins niciun obiectiv. 

Comisia Europeană a precizat că acest stoc cuprinde "vaccinuri", "echipament şi medicamente" în vederea îngrijirii răniților în timpul unor atacuri nucleare, bacteriologice şi chimice.

Prima etapă, precizează UE, constă în procurarea unor "comprimate de iodură de potasiu, care pot fi folosite în protejarea oamenilor de efectele nocive ale radiațiilor.

Trei milioane de comprimate de iod au fost livrate deja Ucrainei, cu ajutorul Franţei şi Spaniei, precizează CE.

„Luăm măsuri concrete pentru a pregăti mai bine Europa în faţa unor amenințări potențiale”, cu „echipament destinat urgențelor chimice, biologice sau nucleare”, a declarat comisarul european pentru Reacția la crize, Janez Lenarcic.

Ucraina acuză Rusia că a furat material radioactiv de la Cernobîl

Centrala nucleară de la Cernobîl a fost sub control rusesc timp de câteva săptămâni, începând cu sfârşitul lunii februarie, dar recent a fost retrocedată Ucrainei, notează Sky News.

Locația substanțelor furate este necunoscută. Între timp, cei de la Cernobîl au declarat că două birouri şi un laborator din centrală au fost „jefuite şi distruse" de forţele rusești, informează Mediafax.

Anterior, câţiva soldați ruşi care capturaseră zona din jurul centralei nucleare de la Cernobîl au trecut cu blindatele prin „Pădurea Roşie”, o zonă toxică, ridicând nori de praf radioactiv fără niciun echipament de protecţie, scria Reuters.

Citește mai multe din Sinteza zilei
» Citește mai multe din Sinteza zilei
TOP articole