Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Mircea Lucescu ar putea ajunge la un club mare al Europei

Mircea Lucescu ar putea ajunge la un club mare al Europei

1 minut de citit Publicat la 09:00 12 Mai 2016 Modificat la 09:00 12 Mai 2016

Mircea Lucescu va pleca de la Şahtior, iar presa internaţională oferă tot mai multe destinaţii pentru tehnicianul român. După ce turcii au scris că românul va ajunge la Fenerbahce, Galatasaray sau Trabzonspor, acum francezii notează că tehnicianul în vârstă de 70 de ani va antrena în Ligue 1.

Presa din Hexagon scrie că Lucescu are şanse importante de a veni la AS Monaco. Zilele lui Leonardo Jardim pe banca celor de la Monaco sunt numărate, iar Lucescu şi Claude Puel sunt variantele dintre care şefii echipei vor alege noul antrenor.

Cu o etapă înainte de finalul campionatului, AS Monaco se află pe locul trei, cu 62 de puncte, la două puncte în faţa celor de la Nice. Poziţia a treia din Ligue 1 permite accesul în preliminariile UEFA Champions League.

În urmă cu câteva zile, la ProSport LIVE, Constantin Anghelache nu nega posibilitatea ca Lucescu să preia o echipă din Franţa.

"Mi-a spus că va merge la un club mare pentru că nu mai are timp să stea ca la Şahtior 10-12 ani, se va duce acolo unde să joace în Champions League. Ştiu despre ce echipă este vorba, dar e dreptul lui să spună numele echipei. Îl duce gândul să revină în Italia sau Turcia... se poate adăuga şi Franţa pe această listă", a declarat Anghelache la ProSport LIVE.

Citește mai multe din Fotbal extern
» Citește mai multe din Fotbal extern
TOP articole