Update: Fostul preşedinte al PNL Mircea Ionescu-Quintus a fost decorat de către preşedintele Klaus Iohannis, vineri, la Palatul Cotroceni, cu Ordinul ”Steaua României” în rang de Ofiţer. În discursul ținut la Palatul Cotroceni, Quintus a recunoscut că viața sa a fost ca un roman.
Quintus: „Ce grei sunt acești 100 de ani, altădată zburdam. Mult stimate domnule președinte, distinsă asistență, doamnelor și domnilor reprezentanți ai presei cu care m-am avut bine, ei nu întotdeauna, eu da. Vreau să vă spun că nu mi-a fost ușor să trăiesc așa o îndelungată viață, mai ales pentru că, așa cum spune soția mea, viața ne-a dat de toate și bune și mai puțin bune. Sfârșitul de viață îl trăim cu cele bune. Spunea un critic, un roman dacă nu are 100 de pagini e nuvelă. Viața mea a fost un roman, am trăit peste 100 de pagini. Câte 10 zile o pagină. Mă gândeam cum aș putea în câteva minute să trec prin acest roman, vreau să vă spun că am luat viața pe umerii mei și răspunderea mea încă de la 15 ani când bunul și valorosul meu părinte ne-a lăsat. Atunci am avut răspunderea familiei, tatăl meu a murit sărac. Eu nu sunt. Am casa soției mele de zestre și cu retribuțiile. Două pensii, două retribuții. Avem ce ne trebuie, nu sunt sărac, dar nici nu am pus nimic deoparte, îmi amintec eram vicepreședintele Camerei Deputaților, m-am trezit cu două persoane înalte, frumoase, i-am primit în birou m-au întrebat dacă am fost avocat, voiau să mă angajeze. Nu are importanță, doar pentru consultări. Mi-au oferit salariu un milion, pentru priceperea mea. Mi-am dat seama ce însemna să te angajezi. M-am ferit de-a lungul vietții de compromisuri, de lucruri care mi s-au părut necorecte, de aceea tb să-mi amintesc (…) vreau să vă spun că mi-am împărâțit romanul vieții în trei capitole și de fiecare dată am încercat să-mi slujesc oamenii, societatea și patria. Și mi-am făcut datoria că m-am pregătit pentru profesia de avocat, când am ieșit la 70 de ani, era un ministru al Justiției a venit la Ploiești și mi-a propus să rămân mai departe, pentru că sunt cinstit. Cred că mi-am făcut datoria ca profesionist, am fost 50 de ani avocat, peste 30 de ani am fost în regimul comunist. Mi-am făcut datoria, mă laud, ca român și ca ostaș. Am îmbrăcat haina militară în 1938 și am venit la haină civilă peste șapte ani, făcând toate campaniile și am primit o înaltă distincție de război. Mi-am făcut datoria și ca om politic în ultimii 25 de ani, exact în clipa în care am ieșit la pensie, poate am făcut ceva, iar toată ceremonia de astăzi se datorează și modului că mi-am făcut datoria și față de partidul familiei mele. Bunicul meu a fost unul dintre fondatorii partidului în 1875, tatăl meu a fost un fruntaș liberal și am venit eu. De 100 de ani familia Quintus trăiesc cu PNL și cred că mi-am făcut datoria. Vă doresc multă sănătate. dumneavoastră domnule președinte aveți nevoie. (…) Prin urmare, vă mulțumesc din suflet că prețuți ceea ce am încercat eu să fac într-o viață, fiindcă înainte de toate mă simt mândru că sunt român și să fiu vrednic de acest neam. Vă mulțumesc, vă doresc sănătate și cine îndrăznește să ajungă la 100 de ani, ar fi bine să o sărbătorească tot aici”.
Iohannis: "Sunt bucuros, domnule Quintus, că mă aflu alături de cineva care reprezintă personificarea unui secol de istorie şi a opt decenii de identificare cu valorile liberalismului şi ale democraţiei. Vă doresc 'La mulţi ani!' şi sper să continuaţi să inspiraţi, prin puterea exemplului, generaţiile de astăzi", a spus şeful statului la ceremonia de decorare a seniorului liberal care a avut loc la Palatul Cotroceni.
Şeful statului a mărturisit că a admirat întotdeauna seninătatea lui Mircea Ionescu-Quintus, "în ciuda faptului că a avut în viaţă ani grei, despre care junii politicii nici nu îşi imaginează că pot exista".
"Aţi luptat pe front şi aţi înfruntat abuzurile unui regim totalitar, dar aţi trăit şi prăbuşirea comunismului şi integrarea României în structurile euro-atlantice. De aceea, probabil că disputele politice de astăzi, când unii vorbesc despre dictatură în plină democraţie, vă fac deseori să zâmbiţi", a arătat Iohannis.
El a susţinut că statornicia seniorului liberal se datorează spiritului moderat şi dedicării promovării valorilor democratice.
"Mulţi au fost cei care, după 1989, au aderat la diverse doctrine politice, dar puţini sunt cei care au rămas consecvenţi crezului lor. Celor care au susţinut sau încă susţin că poţi face politică din mai multe partide în perioade diferite ale carierei, v-aţi încăpăţânat să le răspundeţi prin forţa exemplului personal. Format în şcoala interbelică şi într-o familie cu vechi tradiţii liberale, statornicia dumneavoastră se datorează, înainte de toate, spiritului moderat care vă caracterizează, dar şi faptului că v-aţi dedicat în permanenţă promovării valorilor democratice", a afirmat Iohannis, citând o epigramă semnată de Mircea Ionescu-Quintus potrivit căreia 'Pentru cine lucră bine, Vreme trece, vreme vine; Pentru cine doar petrece, Vreme vine, vreme trece'.
Preşedintele Iohannis a precizat că acest catren "nu poate să nu trădeze lealitatea şi implicarea constantă în promovarea unor bune practici în actul guvernării" ale lui Mircea Ionescu-Quintus.
Şeful statului a arătat că seniorul liberal continuă să fie o sursă de inspiraţie.
"Sunteţi unul dintre cei căruia i se datorează revigorarea unei doctrine democratice în anii '90. Mai mult, aţi contribuit la dezvoltarea unei culturi a dialogului într-o perioadă când societatea civilă abia începuse timid să pulseze. Dar, mai presus de toate, aţi inspirat şi continuaţi să inspiraţi prin vigoarea de care aţi dat dovadă pe tot parcursul carierei dumneavoastră. Întreaga viaţă vi s-a identificat cu liberalismul şi cred că suntem cu toţii de acord că, în bună parte, liberalismul după 1990 se identifică cu dumneavoastră. Dar, mai mult decât atât, sunteţi un reper prin implicarea în resuscitarea unei culturi a democraţiei, a civismului şi a integrităţii actului politic. Aceste elemente sunt, de fapt, fundamentul ideologic pe care s-a clădit România modernă şi ar trebui să constituie pentru toţi actorii politici un vector în actul decizional", a conchis Iohannis.
Știre inițială: Fostul preşedinte al PNL Mircea Ionescu-Quintus va fi decorat de către preşedintele Klaus Iohannis, vineri, la Palatul Cotroceni, cu Ordinul ”Steaua României” în rang de Ofiţer.
Mircea Ionescu-Quintus va fi decorat cu o zi înainte de a împlini 100 de ani, scrie News.ro.
Ceremonia va avea loc la ora 12.00, în Sala Unirii a Palatului Cotroceni.
Klaus Iohannis nu este primul preşedinte care îl onorează pe Ionescu-Quintus cu o decoraţie a statului român. În 2002, Ion Iliescu l-a decorat cu Ordinul ”Steaua României” în rang de Cavaler.
De asemenea, pe 28 aprilie 2009, cu ocazia Zilei Veteranilor de Război, preşedintele Traian Băsescu a semnat decretele de înaintare în gradul de general de brigadă a mai multor colonei, veterani din a doua conflagraţie mondială. Printre aceştia s-a aflat şi Ionescu-Quintus.
El s-a înscris în PNL în anul 1936 şi a fost preşedintele acestui partid în perioada 1993-2001. Deţinut politic în perioada comunistă, Mircea Ionescu-Quintus a contribuit la renaşterea partidului după 1989, fiind primul liberal care a ajuns în ministru după reinstaurarea democraţiei, în guvernul Stolojan (1991-1992).