Antena 3 CNN Actualitate Mircea Geoană, Secretarul General Adjunct al NATO: "România poate profita din plin după această criză"

Mircea Geoană, Secretarul General Adjunct al NATO: "România poate profita din plin după această criză"

Claudia Simion
3 minute de citit Publicat la 22:10 13 Aug 2020 Modificat la 22:10 13 Aug 2020

"E un test pentru noi toți, e un test la nivel personal, ca oameni, ca cetățeni, ca români, belgieni, americani sau canadieni, dar și ca eficacitate a instituțiilor în care ne punem atâtea speranțe. Nu există nimic în absența securității și a păcii. Nu există viață normală, nu există activitate economică, nu există prietenii, liniște sau chiar și tristețe în absența securității.

NATO e o organizație care știe să acționeze în dificultate, suntem oarecum creați pentru așa ceva. Avem în codul genetic un mod de adaptare la situații neprevăzute. Suntem educați să lucrăm cu elemente nu totdeauna plăcute, cu ostilitate, cu adversari. Uneori cu adversari atât de invizibili și de perfizi, cum e cazul pandemiei.

Da, trebuie să recunosc că nici măcar în așteptările mele cele mai înflăcărate, nu credeam că în câteva luni de zile voi putea trăi dintr-o poziție de influență, dintr-o poziție de decizie la nivel global, în vremuri atât de învolburate", a declarat fostul ministru de Externe.

"Avem în NATO un punct de sprijin foarte serios"

Mircea Geoană a dat asigurări cetățenilor că România este respectată și influentă la nivelul NATO și că avem un punct de sprijin foarte serios în Alianța Nord-Atlantică.

"Spun că apăsare și cu încredere faptul că România este parte a Alianței Nord-Atlantice, faptul că România este membru al familiei europene. Cu toate imperfecțiunile și cu discuțiile care apar în condiții dificile, e un imens plus pentru această națiune a noastră, e un uriaș punct de sprijin. Nu aș vrea să mă gândesc pentru o secundă cum am fi în bătaia vântului, la propiu, dacă nu am fi ancorați în astfel de instituții. NATO e o organizație serioasă, funcționează. În condiții foarte dificile am știut să operăm cum trebuie. Vreau ca românii să știe că avem în NATO un punct de sprijin foarte serios și că România este respectată și influentă la nivelul organizației".

Obținerea unui post în Alianța Nord-Atlantică

Geoană a dezvăluit cum se poate obține o funcție în cadrul NATO. "Peste tot în Alianță, românii și româncele care lucrează pentru NATO au o reputație impecabilă. Uneori avem divizii în care avem foarte mulți români și românce care câștigă concursurile. Nu e pe pile. E pe meritocrație. Te duci, te înscrii, câștigi concursul, așa cum am câștigat și eu. De multe ori ne îndoim de faptul că putem concura, avem un fel de complex de provincialitate care ne mai străbate câteodată. Avem oameni buni, oameni serioși avem militari care își fac datoria în mod exemplar și în condiții foarte dificile. Suntem o națiune importantă care poate și știe să facă mai mult".

Cum poate profita România de pe urma pandemiei

"E un moment în care se rescrie nu doar ecuația geo-politică la nivel global sau cea geo-economică sau cea geo-tehnologică la nivel. Se joacă lucruri mult mai simple și imediate. Se numește "scurtarea lanțurilor de producție la nivel global". Este o primă lecție învățată a acestei pandemii. Companii occidentale importante, companii americane, canadiene importante se gândesc în clipa de față "îmi pot permite să depind de furnizori din China sau la o distanță foarte mare în condiții de criză"? Și se gândesc să se relocalizeze cu unități de producție mai aproape de casă. România e în continuare o țară care, dacă joacă bine această carte, poate să profite de acest efort de relocalizare".

"O altă concluzie a acestei pandemii este că se accelerează evoluțiile și revoluțiile de natură tehnologică. Este o altă invitație pentru țări care, în lanțul de valoare la nivel global, au un loc undeva în pluton ca în câteva zone să putem să mergem mai departe. În banii europeni care au fost aprobați și negociați de România pentru următorii șapte ani de zile există o creștere incredibil de mare a banilor pentru cercetare, dezvoltare, inovare. De la 800 de milioane de euro în bugetul precedent la 4,5 - 5 miliarde de euro acum.

Asta e o invitație pentru țări ca România. E o ocazie foarte bună de a putea să ne ducem mai sus pe lanțul de valoare și în compatibilitatea generală a economiei noastre. Avem oameni foarte buni în IT, în software, avem ingineri foarte buni în România. E o invitație la autodepășire această criză și sper să reușim să facem acest salt de care România are nevoie și pe care o merită".

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole