Antena 3 CNN Politică Mircea Geoană: „Puţini au avut şi au o mai mare intensitate a convingerii că NATO este casa naturală a României ca Radu Tudor”

Mircea Geoană: „Puţini au avut şi au o mai mare intensitate a convingerii că NATO este casa naturală a României ca Radu Tudor”

3 minute de citit Publicat la 10:43 19 Iul 2019 Modificat la 10:43 19 Iul 2019

Radu Tudor amintește pe blogul său de posfața din cartea sa intitulată ”NATO 70 de ani de apărare şi securitate euroatlantică”, semnată de Mircea Geoană, proaspăt ales în funcție de secretar general adjunct al NATO.  

Posfața pleacă de la necesitatea înțelegerii în context global regional a ecuației euroatlantice în care sunt angrenate țările cu vocație europeană.

Mircea Geoană amintește de rolul pe care jurnalismul e bine să-l joace pentru a propaga, disemima informațiile relevante și justificate, din punct de vedere geopolitic și geostrategic, stârnind dezbatere și ecouri în rândul publicurilor de tot felul.

Postfaţa scrisă de proaspăt alesul Secretar General Adjunct al NATO Mircea Geoana în carte :

”2 aprilie 2004, Bruxelles. Ziua şi locul unde steagul României a fost înălţat în premieră pe catargul Alianţei. Am avut privilegiul să reprezint România la acest moment istoric. Şi să conduc o delegaţie compusă din diplomaţi, militari şi jurnalişti – ceea ce numim şi azi cu afecţiune “gasca NATO”.

Echipa extinsă care a a făcut ca improbabilul să devină posibil, vulnerabilitatea strategică istorică a ţării să-şi găsească cel mai credibil şi puternic răspuns, că ţara care pierduse primul tren al extinderii NATO şi UE să devină în actor indispensabil, un pivot strategic pentru întregul Occident.

Puţini dintre actorii acelei perioade au avut şi au o mai mare intensitate a convingerii că NATO este casa naturală a României că Radu Tudor, tânărul jurnalist aflat în echipa noastră în acel moment fatidic de acum 15 ani. Intransigent în convingeri, informat că nimeni altul, Radu reprezintă astăzi cea mai importantă voce din spaţiul public românesc în domeniul politico-millitar, neobosit şi vigilent apărător al valorilor euroatlantice, într-o perioadă plină de incertitudini, provocări şi reaşezări în Europa şi în lume.

2019 marchează şi aniversarea a 70 de ani de la înfiinţarea Alianţei Nord-Atlantice şi a 20 de ani de la primul val de extindere de după terminarea Războiului Rece. Momente de celebrare dar şi o invitaţie la o evaluare lucidă a provocărilor pe care, individual şi colectiv, va trebui să le înfruntăm şi să găsim tăria să le învingem. Şi nu sunt puţine provocările de tot felul, în interiorul şi în exteriorul Alianţei. Poate mai periculoase sunt cele din interior, pentru că, uniţi, nimeni nu poate reprezenta un adversar pe măsură NATO.

Astăzi, divergentele apar nu doar între aliaţii principali, apar şi în opiniile noastre publice, atât de uşor de influenţat şi manipulat în era reţelelor sociale şi a fake news. Aici intervine rolul liderilor de opinie, aici avem nevoie de mai mulţi Radu Tudori care să informeze şi să educe publicul larg şi să anime o conversaţie bazată pe fapte şi argumente în cât mai multe medii şi pe cât mai multe canale şi platforme interne şi internaţionale.

Institutul Aspen România a avut privilegiul să îl aibă pe Radu Tudor ca invitat şi participant activ la numeroase conferinţe şi dezbateri internaţionale. La Aspen Security Forum, Bucharest Forum, Constantă Danube – Black Şea Economic Forum sau la Ploieşti Energy Summit, Radu reprezintă o voce importantă şi credibilă a conversaţiei despre multiplele faţete ale securităţii naţionale şi ale intereselor României în concertul regional şi transatlantic. Interviurile sale cu liderii Alianţei sunt momente remarcabile de jurnalism profesionist, într-un peisaj media intern şi internaţional tot mai radicalizat şi incapabil de dialog autentic.

Sunt convins că acest volum va fi urmat şi de altele, pe măsură ce conversaţia despre noul echilibru în relaţia transatlantică şi pe plan global avansează, iar incertitudinile şi imponderabilele abundă. Acum 70, 20 sau 15 ani, liderii acelor momente făuritoare de istorie au fost capabili să ofere popoarelor lor cele mai importante ingrediente din viaţă şi succesul unei naţiuni: pace, securitate, o viziune strategică despre viitor şi un scop comun. Vor fi liderii de azi, şi mai ales cei de mâine, capabili de acelaşi lucru? Ne vom da probabil seama la următoarele aniversări de cifre rotunde ale ”celei-mai-de-succes-aliante-din-istorie”. Şi de a cărei succes depinde în atât de mare măsură şi destinul noastru ca naţiune liberă, democratică, respectată şi eventual prospera.

Sunt convins că Radu Tudor va fi acolo să le consemneze şi influenţeze dezbaterea publică şi să determine decidenţii să persevereze în direcţia cea bună. Aşa cum a făcut acum 15 ani. Aşa cum o va face, sunt convins, toată viaţa.”

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole