Antena 3 CNN Politică Mircea Geoană: Oricât de prieteni suntem cu americanii și Bruxelles, românii trebuie să fie respectați. Nu ascultăm la comanda altora

Mircea Geoană: Oricât de prieteni suntem cu americanii și Bruxelles, românii trebuie să fie respectați. Nu ascultăm la comanda altora

Andreea Ştefan
4 minute de citit Publicat la 23:05 11 Sep 2024 Modificat la 23:30 11 Sep 2024

Fostul secretar general adjunct al NATO, Mircea Geoană, actual candidat independent la alegerile prezidențiale, a spus în cadrul unui interviu acordat lui Mihai Gâdea, că România trebuie să fie respectată, „oricât de prieteni suntem cu americanii și Bruxelles”. „Sper ca într-o zi, nu îndepărtată, să putem să avem și cu Rusia, și cu alții, relații care să fie mai puțin încordate”, a spus Geoană.

Întrebat de Mihai Gâdea care ar trebui să fie poziționarea României astfel încât să stea pe două picioare, să fie puternică și să aibă alianțe importante.

„Un lider al oricărei națiuni, și România nu face excepție, are prima obligație să asigure pace pentru națiunea lui. Securitate, integritate teritorială, suveranitate. Sunt lucrurile fundamentale care au stat în sceptrul domnitorilor noștri, regilor noștri și a oricărui lider politic din orice vreme. În același timp, România are o geografie care este în continuare la confluența de drumuri. Este o geografie care a definit destinul național și ce se întâmplă în exterior ne influențează și pe noi. (...) Nimeni nu vrea o relație proastă cu Rusia. Rusia a ajuns la o concluzie, cred eu, nerealistă și nesăbuită să creadă că Occidentul este dușmanul său de moarte.

Nu ai cum să ignori China. Trebuie să faci comerț, nu neapărat în zonele sensibile, dar este mult business de făcut. A doua mare obligație a unui lider e să își facă statul funcțional. Și Constituția României spune că președinte este cel care veghează asupra bunei funcționări a puterilor statului, a funcționării instituțiilor și a echilibrului între puterile statului. De multe ori, asta a fost interpretată foarte partizan, foarte subiectiv. Eu sunt statul, eu impun partidul meu, partidul meu, partidul meu. Deci, pace, securitate, bună funcționare a instituțiilor statului, pentru Educație, Sănătate, pentru tot ce înseamnă bunul mers. Și, Mihai, îți spun asta în cel mai liberal sens al termenului: să facem rost de bani. Trebuie bani, trebuie crescută economia, trebuie ajutați antreprenorii români, trebuie să fie pline avioanele președinților și de primii noștri oameni de afaceri din România cu care să mergem cu ei să batem la ușă să câștigăm contracte și licitații, să aducem bani în țară asta.

Mircea Geoană: „Românii au nevoie de respect”

Spuneam că aveam 40 de miliarde acum 20 de ani, acum avem 250. Asta e o țară care în 10 ani ajunge la jumătate de trilion fără probleme, spune Fondul Monetar. Iar pe o poziție de putere, de forță se întâmplă altceva. Unu, proprii mei cetățeni încep să simtă avantajele, toți, nu doar bucureștenii și clujenii, nu doar timișorenii și cei care trăiesc în orașe (...) cu condiții mai bune de trai, dar și de unde sunt aceste nemulțumiri și aceste curente, din orașele mici din mediul rural, de unde ne pleacă copiii în Occident și de unde există o nemulțumire profundă nu față de Occident, ci față de statul român, cum se comportă cu ei, și față de poziția României în Occident. Poziția României în Occident nu este de cineva care ascultă la comanda altora, oricât de buni prieteni suntem cu americanii și cu Bruxelles-ul.

Românii au nevoie de respect, să se simtă respectați, să se simtă reprezentați și, da, sper ca într-o zi nu îndepărtată să putem să avem și cu Rusia, și cu alții relații care să fie mai puțin încordate. N-am ales noi drumul acesta, Rusia l-a ales. În clipa de față, în Europa, NATO și Uniunea Europeană nu sunt instituții. Tu ai relații bilaterale cu țările de acolo. Polonia este împreună cu Germania și cu Franța în așa-zisul Triunghi de la Weimar. Ei decid înainte de Consilii Europene. Am vorbit cu toți ca și România să facă parte din acest loc.

Geoană: „Pacea este cel mai prețios lucru care există”

Multe discuții despre Kamala Harris și Trump și voi, fiind și parteneri cu CNN, voi sunteți probabil cei mai fini în ceea ce înseamnă fenomenul politic american. Și lumea mă întreabă și la NATO și ca lider român: Pe cine ai prefera? Și eu spun: nu-i treaba mea, e treaba americanilor. Eu am o nevoie să țin relația bilaterală cu America lui Trump, a lui G. W. Bush, a lui Kamala sau cine o fi, în relație mult mai puternică. România s-a culcat puțin pe-o ureche, știind că suntem importanți strategic, a uitat să investească în aceste relații, să facă rost de bani, de respect, de influență, de tehnologie. Și cred că dacă schimbăm această paradigmă și publicul din România, care nu cred că are o problemă, n-ar vrea să ne aruncăm în brațele Rușilor. Nu asta e ideea, dar spune: Vreau pace! E corect, sunt de acord cu ei. Țara aceasta are nevoie de pace.

Iar când lucrezi la NATO și vezi război la 2 metri și vezi și Orientul Mijlociu și riscurile din Asia, pacea este cel mai prețios lucru care există, ca și sănătatea. Nu ai sănătate și nu ai pace, vorbim despre complet altceva. Dar românii au dreptate să fie supărați și cred că această formă de manifestare în extern e de fapt o nemulțumire internă față de modul în care țara este condusă, modul în care ei sunt tratați și modul în care românii sunt tratați, cu respect sau mai puțin respect în Europa. Și după aceea o să fie tot timpul curente pe care trebuie să le respectăm. Dar vreau să spun un singur lucru, pentru că multă lume încearcă să spună, apropo și de atacuri subterane, că un eventual președinte cu profilul lui Geoană înseamnă că ducem țara în război. Nu. Eu sunt probabil cel mai cunoscător a ceea ce înseamnă să ții țara în pace, să ții țara în securitate. Și după aia să te apuci să construiești o țară mai performantă și mai echilibrată, și mai mândră și mai respectată”, a spus Mircea Geoană.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole