Antena 3 CNN Actualitate Mircea Geoană, despre alegerea lui Donald Trump: „A fost un vot de uriaş protest. Nici el nu credea că va câştiga”

Mircea Geoană, despre alegerea lui Donald Trump: „A fost un vot de uriaş protest. Nici el nu credea că va câştiga”

<1 minut de citit Publicat la 22:43 12 Noi 2016 Modificat la 22:43 12 Noi 2016

Votul din Statele Unite ale Americii a fost unul de protest, crede Mircea Geoană. Acesta consideră că cei care i-au acordat încredere miliardarului american sunt, de fapt, cei care au fost nemulţumiţi de modul în care a fost condusă America până acum. 

„A fost un vot de uriaş protest, un vot de mânie şi dimineaţă...am ceva experienţă în campaniile prezidenţiale şi când am văzut acele cozi interminabile undeva în inima Americii, în Ohio, Wisconsin, pe americanul obişnuit stând câte o oră, două la coadă. Cred că şi în campania lui Hillary acela a fost un moment în care şi-au dat seama că e posibil să piardă. El credea că va pierde. Trump credea că va pierde, sondajele şi pe el l-au păcălit, era convins că nu va câştiga. Asta mă face extrem de precaut cu privire la imboldul şi la impactul pe care victoria lui Trump o va avea asupra curentelor populiste şi candidaţilor de acest gen din Europa”, a declarat fostul candidat la prezidenţiale la un post de ştiri.
 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole