Acest ordin al fostului ministru îngroapă în birocraţie aproape orice investiţie din România.
Ordinul fostului ministru bloca banalele activităţi casnice ale locuitorilor din zonele protejate. Totodată, scumpeşte considerabil avizele şi aşa costisitoare pentru construirea sau renovarea imobilelor.
Ordinul lui Tanczos Barna extinde, de fapt, ariile naturale protejate, în funcţie de speciile care pot fi identificate pe teritoriul respectiv. În unele cazuri, raza de restricţie se extinde de la 1 kilometru la 20 de kilometri!
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat la Cluj-Napoca, în cadrul evenimentului ”Reciclăm în România”, că a discutat cu cei afectați de acest act normativ.
"Am avut niște discuții tehnici. Trei rânduri de întâlniri am avut atât cu colegii din minister, cu cei din ANANP, Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate, cu CNAIR-ul, cu reprezentanții asociații comunelor, a orașelor și a municipiilor care sunt afectați de acel act normativ terțiar - ordin de ministru.
Cred că astăzi, cel târziu, am găsit instrumentele legale prin care să deblocăm acele situații care ar fi pus în pericol proiectele de infrastructură, având în vedere, pe de o parte, să respectăm directiva habitate pentru că există un risc din acest motiv și, pe de altă parte, să ne asigurăm că la nivelul comunităților locale, la nivelul Companiei Naționale de Infrastructură Rutieră nu există blocaje care să pună în pericol proiectele", a spus Mircea Fechet, ministrul Mediului.