Europarlamentarul Mircea Diaconu a intrat în direct la Antena 3 și a vorbit despre atitudinea pe care a avut-o Monica Macovei în Parlamentul European, dar și care este puterea petiției împotriva acesteia..
Europarlamentarul susține că petiția, chiar dacă e semnată de un număr mare de oameni, nu are puterea de a o elimina pe Monica Macovei din Parlamentul European.
"Nu se poate face asta. Mandatele europene nu se pot desființa pe căile astea și niciun mandat, de fapt, nu poate desființat atâta vreme cât în spate sunt niște voturi legale care mențin mandatul până la capăt. Doar dacă face nu știu ce prostie juridică persoana, ceea ce nu cred că e cazul. Dar această petiție ar trebui să fie un semn pentru a nu mai fi votată, e singura cale. Și nu numai dânsa, sunt o mulțime de oameni care s-au dovedit a fi factori negativi sau distructivi. Doamna Macovcei nu mai are nicio trecere, nicio putere", a spus Mircea Diaconu.
Întrebat dacă a mai auzit europarlamentari care au mai vorbit astfel despre țara lor în Parlamentul European, Mircea Diaconu a spus că este un caz rar. "E rarisimă chestiunea asta. Au mai fost și alte conferințe la care doamna Macovei s-a făcut prezentă cu teme de acest tip. S-a exprimat cu mici grupuri de agitatori, de pancarte. Lumea din jur a avut aceeași reacție", a mai spus europarlamentarul.