Antena 3 CNN Politică Mircea Diaconu, anunț-surpriză: „Mă sprijină încă un partid”

Mircea Diaconu, anunț-surpriză: „Mă sprijină încă un partid”

3 minute de citit Publicat la 16:42 02 Noi 2019 Modificat la 16:42 02 Noi 2019

Fostul europarlamentar și candidat la prezidențiale, Mircea Diaconu susține într-un interviu pentru Agerpres că mai este susținut de un partid la alegerile din acest an. 

Întrebat dacă s-ar mai fi înscris în această cursă electorală în cazul în care nu ar fi existat susţinerea ALDE și Pro România, Mircea Diaconu a mărturisit: "Cronologic, întâi m-am înscris. Pasul l-am făcut singur, cerând sprijin public oricui mă poate ajuta, pentru că singur în acest demers este practic imposibil. Şi a doua zi am fost sunat şi invitat la Parlament să discut cu cei doi lideri, cu domnul Tăriceanu întâi, domnul Tăriceanu m-a sunat şi m-a invitat la Parlament să discut şi l-a invitat şi pe domnul Ponta şi au invitat staff-urile şi m-au luat la întrebări. Şi am dat o formă de examen acolo, în faţa tuturor, era vorba de vreo 20 cu toţii şi îmi puneau întrebări pe toate temele sensibile sau de interes pentru ei. Le-am răspuns cum mă poziţionez şi mi-au spus: da, în regulă, te sprijinim. Am zis: în regulă dacă mă sprijiniţi, vă mulţumesc, dar eu vreau să discutăm termenii acestui sprijin, fiindcă statutul meu este de independent din 2014, când am candidat la Parlamentul European, şi aşa am existat cu statutul acesta declarat şi scris în toate analele Parlamentului European, am fost independent, activând în cadrul grupului liberal din Parlamentul European. Şi am discutat aceşti termeni şi ei funcţionează perfect. Nu este vorba de sprijin aici, este sprijin logistic, pe ăsta l-am cerut şi pe ăsta îl am", a declarat Mircea Diaconu.

"Lumea discută că nu vede cohorte de tineri îmbrăcaţi cu Mircea Diaconu, ţipând cu flaşnete, cum se face (...), cu stas-uri de tip american, pe care nu dau doi bani, şi mă tem că cetăţeanul român nu dă doi bani şi nu le ia în seamă, nu au niciun efect, doar se consumă bani. Pentru că nu se vede acest gen de campanie, au senzaţia că nu mă sprijină. Ba da, mă sprijină logistic. Ce înseamnă logistic? Înseamnă două etaje, unul sunt afişele şi materialele de dus şi de pus peste tot în ţară, singur nu pot să fac treaba asta, nu aş fi putut face nici în Bucureşti, dar apoi în toată ţara. Şi oameni, reprezentanţi în secţiile de votare, ceea ce, iarăşi, singur nu aveam dreptul, nu că nu aş fi avut oameni, dar sunt 18 mii de oameni care ar trebui să fie peste tot în ţară. De aceea, această alianţă s-a constituit între cele două partide cu singurul scop, sprijinirea mea. Alianţa electorală se numeşte "Un om", pentru sprijinirea candidatului Mircea Diaconu, iar copreşedinţi sunt Norica Nicolai din partea ALDE şi Sorin Cîmpeanu din partea Pro România. În clipa când se termină alegerile, pe 10 sau pe 25 noiembrie, această alianţă dispare", a mai spus candidatul la prezidențiale.

"Ceea ce se întâmplă în Parlament şi destinele şi poziţiile acestor două partide eminamente politice în Parlament şi cu Guvernul şi cu ce vedem noi, este cu totul alt culoar. Acolo, dacă observaţi, nu au nicio alianţă, au păreri diferite, opinii diferite. Între timp, mă mai sprijină încă un partid, Partidul Neoliberal, partid de oameni de afaceri, foarte vioi, foarte puternic în România, dar foarte tânăr, nici doi ani nu are şi asta mă onorează. Mă sprijină mai multe centrale sindicale, asociaţii, ONG-uri, dar tot în acest fel: simbolic ori logistic şi stop. De ce vreau asta? De ce am cerut genul acesta de sprijin? Ca să pot să-mi dirijez campania şi pledoaria publică aşa cum cred eu, în stilul şi pe argumentele pe care eu le construiesc, e pledoaria mea, de aceea mă numesc "Un om" şi de aia sunt independent", a conchis Mircea Diaconu.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole