Antena 3 CNN Actualitate Mircea Cărtărescu, ținta unei farse înainte de Nobelul pentru Literatură: „Am câștigat premiul. Mulțumesc”. Reacția scriitorului

Mircea Cărtărescu, ținta unei farse înainte de Nobelul pentru Literatură: „Am câștigat premiul. Mulțumesc”. Reacția scriitorului

de Robert Kiss    |   

Un mesaj publicat pe un cont pe rețeaua socială X, creat cu numele scriitorului Mircea Cărtărescu, anunța că acesta a câștigat premiul Nobel pentru literatură, premiu care urmează să fie anunțat joi. Ulterior, scriitorul a transmis un mesaj pe pagina sa de Facebook în care spune că are cont doar pe Instagram și pe Facebook, negând astfel veridicitatea mesajului în care ar fi anunțat că a câștigat Nobelul.

„Un apel telefonic din Stockholm. Am câștigat Premiul Nobel pentru Literatură 2024. Mulțumesc! Multumesc! Multumesc!”, se arată în mesajul de pe rețeaua X, publicat la ora 12 pe un cont care poartă numele lui Cărtărescu.

Ulterior, scriitorul a transmis un mesaj pe Facebook.

„În afară de conturile pe Facebook și pe Instagram, nu am nici un alt cont. Orice alt cont în care apare că aș avea postări e fals”, a scris acesta.

Scriitorul Mircea Cărtărescu este din nou în căți pentru Premiul Nobel pentru Literatuă. În 2023, distincția acordată de Academia Regală Suedeză a ajuns la norvegianul Jon Fosse.

Premiul Nobel pentru Literatură se acordă joi, 10 octombrie, iar autorul român Mircea Cărtărescu se află într-un loc fruntaș, potrivit uneia dintre cele mai mari case de pariuri din Marea Britanie. Scriitorul are șanse la fel de mari ca faimosul scriitor indian Salman Rushdie. 

Primul autor de origine română care a obținut premiul Nobel pentru Literatură este Herta Muller, care a câștigat distincția în 2009.

Favoriții caselor de pariuri pentru primirea înaltei distincții pentru literatură sunt în acest an autoarea chineză Can Xue și romancierul australian Gerald Murnane. Câștigătorul premiului în 2023 a fost norvegianul Jon Fosse, cotat cu a doua cea mai mare șansă înainte de decernarea premiului. 

 

 

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile