Antena 3 CNN Emisiuni iThink Mircea Bravo a dezvăluit cum a devenit un vlogger de succes | Puțini știu ce studii are

Mircea Bravo a dezvăluit cum a devenit un vlogger de succes | Puțini știu ce studii are

Laura Dinu, Iusti Fudulu
3 minute de citit Publicat la 15:51 20 Sep 2023 Modificat la 15:51 20 Sep 2023

Invitat în emisiunea iThink cu Iusti Fudulu de la Antena 3 CNN, Mircea Popa, sau Mircea Bravo, așa cum este cunoscut în mediul online, a povestit că, în momentul în care a început să filmeze și să încerce să scoată bani din asta, părinții lui nu au fost foarte încântați.  

”Eu sunt dintr-un oraș foarte mic, se numește Beclean, are 10.000 de locuitori și automat orice chestie pe care o face copilul se află în tot orașul.  

La început era o chestie foarte greu de explicat, adică părinții mei mă întrebau cum să le explice la oameni, pentru că nu înțeleg oamenii de ce fac asta.  

”Părinții mei au fost sceptici la început”

Părinții mei, la început, bineînțeles că au fost sceptici, dar după aproximativ un an și jumătate, când au văzut că eu vreau să fac treaba asta serios, sunt foarte disciplinat în programul meu de postare, cumva au acceptat și după aia, cu timpul, au venit și reacțiile pozitive din partea oamenilor. Și atunci au înțeles cumva drumul meu, și ceea ce îmi doresc în viață”, a povestit Mircea Bravo.  

Cu toate acestea, începuturile au fost grele. Pentru că, la acel moment, nu se știau foarte multe despre acest domeniu și era acceptat cumva greoi de lume.  

”Cred că nu a fost neapărat o chestie de frică la început, pentru că, dacă pun pe foaie, nu era niciun risc. Dar frici bineînțeles că aveam și cumva era și o vârstă la care îmi permiteam, nu vreau să fiu ipocrit și să spun că și la 50 de ani m-aș fi apucat. Aveam 20 și ceva de ani, îl aveam și pe Cristi, un prieten de-al meu, făcea ceva de genul acesta în televiziune și atunci, în momentul în care i-am propus proiectul, cumva erau doi oameni care trebuiau să tragă împreună la un proiect. Și chestia asta a contat foarte mult.  

”Mi-am dat demisia de la două joburi”

Cred că a fost faptul că mi-a plăcut foarte mult ceea ce fac, dar nu cred că a existat un risc anume.  

Am renunțat la niște joburi ca să fac treaba asta, acum 10 ani, să faci online, nu era ceva gen social acceptat, nu puteai să lucrezi într-o corporație și să lucrezi online. Acum da, dar atunci era văzut ca o prostie. Și de aia mi-am și dat demisia de la două joburi, am început proiectul și acum cred că era un risc dacă nu mă apucam”, a mai spus vlogger-ul la Antena 3 CNN.  

”Eu am terminat facultatea de Drept”

Deși Mircea a terminat facultatea de Drept, nu a profesat niciodată în domeniu, însă lucrurile învățate l-au ajutat în viața de zi cu zi.  

”Eu am terminat facultatea de Drept, am învățat multe lucruri pe care cred că le aplic și în viața de zi cu zi, în meseria mea”, spune el.  

În ceea ce privește succesul, spera că o să îi fie bine, dar nu s-a gândit niciodată ca va fi atât de apreciat.  

”Nu m-am gândit niciodată la partea de film, m-am gândit doar că vreau să am un job în care să mă duc, să mă simt bine și să îi fac pe oameni fericiți. Și cumva, de multe ori, prin clipurile noastre, reușim să facem chestia asta.  

”Am vrut să mă duc cu drag la lucru dar nu m-am gândit că o să fac filme”

Am vrut să mă duc cu drag la lucru dar nu m-am gândit că o să fac filme, video-uri pe YouTube, să călătoresc prin lume, știam că o să fac materiale prin care să fac lumea să se simtă bine.  

Țin minte că primul nostru scop a fost să facem o televiziune online. Nu știam ce înseamnă o televiziune online, nu știm nici acum, dar știam că vreau să fac conținut pentru oameni. Era un loc unde eu puteam să fiu liber 100%”, a povestit el.  

”De multe ori mi-am dat seama că pe internet sunt mai curajos decât în viața reală”

Iar online-ul i-a fost de mare ajutor și în viața de zi cu zi.  

”De multe ori mi-am dat seama că pe internet sunt mai curajos decât în viața reală. Filmam, interacționam cu oamenii, eram foarte lejer, și după aia, când nu eram cu camera pornită, eram într-un blocaj total. Dar mă simțeam bine și acum am încercat să aduc încrederea din Mircea Bravo și în Mircea Popa”, a mai povestit Mircea Bravo în emisiunea iThink cu Iusti Fudulu de la Antena 3 CNN.

Citește mai multe din iThink
» Citește mai multe din iThink
TOP articole