"Eu cred că o chestie pe care ar putea să o facă, de exemplu, actualul președinte - dar este ocupat în rolul domniei sale de lider zonal - este să îl găzduiască, cel puțin o 'peroadă', pe fostul președinte Băsescu, de la care a preluat multe lucruri utile pentru domnia sa. Să îl găzduiască într-una dintre casele alea, dacă nu are Băsescu unde să stea. Are și Băsescu, dar m-am gândit așa, ca gest", a spus Mircea Badea.
Traian Băsescu poate fi evacuat cu forţa din vila de protocol
Traian Băsescu nu a eliberat încă vila de protocol în care locuieşte de ani buni și pentru care a fost emis deja ordin de evacuare.
A avut la dispoziție 60 de zile, termen care a expirat deja săptămâna trecută. Fostul președinte a primit un alt ordin de evacuare, iar acum riscă să fie executat silit.
Practic, l-am putea vedea pe fostul preşedinte cum este scos forţat din vilă.
Mai mult, chiar Traian Băsescu a declarat că astfel de imagini ar fi posibile.
Traian Băsescu a dat SPP în judecată
Între timp, fostul preşedinte îşi cere privilegiile înapoi în instanţă. Acesta a dat SPP în judecată.
Traian Băsescu se luptă să-şi recâştige privilegiile de fost președinte. A dat din nou în judecată Serviciul de Protecție și Pază şi așteaptă stabilirea termenului.
Fostul președinte cere suspendarea notificării primite de la SPP prin care a fost lăsat fără maşină, fără șofer, fără aghiotant și fără pază la locuința de protocol. Toate acestea i-au fost retrase după ce judecătorii Instanţei Supreme l-au declarat definitiv pe Traian Băsescu colaborator al Securității.