Mircea Badea a comentat la „Subiectiv” faptul că după aproape o lună de la apelurile disperate la 112 ale Alexandrei Măceșanu, autoritățile nu sunt nici pe aproape de a face lumină în cazul din Caracal.
„Eu nu mai pot cu Dincă. Nu ma interesează nici ce a spus, nici dacă a băut apă, mă doare în cot. Pe mine mă interesează de ce fac ăștia, dacă se luptă cu crima organizată, cu teroriștii. Cred că am, totuși, o concluzie preliminară și eu:
Noi aici vorbim de un cretinel din Caracal, că o fi parte dintr-o rețea, că o fi lupul singuratic, tot un cretinel din Caracal e. Peste două zile se împlinește o lună de când a dat săraca fată apel la 112. Vă dați seama dacă niște teroriști își pun ceva în cap în legătură cu țara asta, care sunt antrenați, organizați, coordonați, reușesc 100%. Dacă vor, mâine preiau Guvernul. Eu am înțeles că e un scut anti-rachetă care ne apără n-am înțeles de cine, dar în fața lui Dincă n-avem scut. În mod evident, dacă niște autorități bat pas de defilare pe loc de o lună, vă dați seama dacă niște băieți adevărați își pun ceva în cap că suntem praf? Se pune problema să nu ne atace rușii. Pe noi ne-a atacat Dincă și suntem praf, suntem complet dezarmați. Ce ruși?! Am înnebunit? Asta e concluzia mea preliminară”, a spus Mircea Badea.