Antena 3 CNN Emisiuni În gura presei Mircea Badea, reacție la postarea Europol, după ce un elev a fost înjunghiat de colegul lui: "Ironia lor ar fi foarte bună dacă n-ar fi foarte proastă"

Mircea Badea, reacție la postarea Europol, după ce un elev a fost înjunghiat de colegul lui: "Ironia lor ar fi foarte bună dacă n-ar fi foarte proastă"

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 08:32 02 Noi 2022 Modificat la 10:02 02 Noi 2022

"La o școală generală din Galați, polițiștii nu au mai apucat să facă “abuz” ca și cei de la Ilfov", au transmis ieri cei de la Europol.

"Ironia celor de la Europol e bună, dar proastă.", consideră Mircea Badea. "Pentru că felul în care au reacționat polițiștii din Ilfov poate traumatiza sau afecta în mod negativ creierul unor copilași, care poate nu au venit cu briceagul la școală.", spune acesta.

"Doar pentru că unii vin cu briceagul la școală, să ne apucăm să facem ca-n Cosorul lui Moceanu, să-l transformăm în Briceagul lui Moceanu, nu cred că e o idee bună.

Deci ironia celor de la Europol ar fi foarte bună dacă n-ar fi foarte proastă. Decât să faci o acțiune așa mai bine nu o mai faci.

Acțiunea se face într-un fel inteligent. E foarte complicat, știu. Adică, vine doamna directoare sau dirigintă și spune: 'Bună ziua, copii. Astăzi beneficiem de augusta prezență a organului, care o să va roage frumos, și voi o să înțelegeți, să se uite în ghiozdănele, pentru că trebuie să inspecteze să fie totul bine.' 

O luăm cu binișorul, că vorbim despre niște copii, nu despre niște infractori.", a mai spus Mircea Badea, aseară, la Sinteza Zilei.

Mesajul transmis de Sindicatul Europol

La o școală generală din Galați, polițiștii nu au mai apucat să facă “abuz” ca și cei de la Ilfov. În pauza dintre ore, pe fondul unor discuții aprinse, unul dintre elevi a scos un cuțit din buzunar și i-a aplicat celuilalt repetate lovituri la nivelul toracelui, antebrațului și hemitoracelui până când s-a prăbușit la pământ.

Dacă inițial fapta a fost încadrată ca fiind infracțiune de “loviri și alte Violențe, din cauza gravității loviturilor, fapta va fi reîncadrată ca “tentativă la omor”.

Așteptăm de această dată ca părinții să formuleze plângeri penale împotriva polițiștilor pentru că nu au desfășurat activități preventive cum au realizat colegii de la Ilfov.

Etichete: Mircea Badea Europol
Citește mai multe din În gura presei
» Citește mai multe din În gura presei
TOP articole