Antena 3 CNN Actualitate Mircea Badea: Dovada că Iohannis o insultă pe Prună, în cazul sancțiunilor de 80 de milioane de euro de la CEDO

Mircea Badea: Dovada că Iohannis o insultă pe Prună, în cazul sancțiunilor de 80 de milioane de euro de la CEDO

1 minut de citit Publicat la 00:30 25 Ian 2017 Modificat la 00:30 25 Ian 2017

Mircea Badea a afirmat că președintele Iohannis o insultă pe Raluca Prună, fost ministru al Justiției, atunci când declară, de la Strasbourg, că „nici nu se pune problema ca România să fie sancționată de CEDO”.

”Pe partea de sancţiuni sau amenzi nu se pune aşa ceva în discuţie, nu va exista o sancţiune pentru România. Nu există aşa ceva, nu va fi niciun fel de amendă. Dacă România elaborează un pachet de măsuri care satisface cerinţele CEDO şi cerinţele Consiliului European, toate dosarele pe acea speţă vor fi returnate României, care trebuie să le rezolve unitar. Dacă pachetul de măsuri nu rezolvă problema, atunci aceste dosare ar rămâne la CEDO şi ar fi lucrate individual. E posibil ca într-o speţă concretă să apară o sancţiune, de cele 80 milioane nici nu poate fi vorba. E un calcul pe colţul mesei, folosind informaţii de la o speţă din Italia. (...) Nu poate fi aplicat în România”, a spus președintele Klaus Iohannis, aflat la Strasbourg.

În comentariul său, Mircea Badea face referire la declarația fostului ministru din guvernul Cioloș, Raluca Prună, care a declarat pentru hotnews.ro că statul român riscă să încaseze sancțiuni de cel puțin 80 de milioane de euro pe an, din cauza condițiilor din închisori.

”Noi va trebui, cel mai probabil, sa platim celor condamnati cu executare intr-un penitenciar, o suma de bani pe zi. In Italia a fost 8 euro. Am facut un calcul, eu am avansat o cifra - 80 de milioane, e foarte mica cifra. Deci s-ar putea sa fie mai mult de 80 de milioane de euro pe an in cazul in care primim o asemenea decizie pilot”, spunea fostul minstru al Justiției , în 22 iunie 2016.

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole