Antena 3 CNN Emisiuni În gura presei Mircea Badea, despre sesizările de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copiilor: „Necunoaşterea legii nu te scuteşte de respectarea ei”

Mircea Badea, despre sesizările de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copiilor: „Necunoaşterea legii nu te scuteşte de respectarea ei”

<1 minut de citit Publicat la 00:30 15 Feb 2017 Modificat la 00:30 15 Feb 2017

Mircea Badea a comentat în emisiunea „În Gura Presei” vâlva care s-a născut pe net, după ce la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copiilor au fost formulate numeroase reclamaţii anonime cu privire la prezenţa copiilor la protestele din Piaţa Victoriei, în care se făcea trimitere la un articol de lege care interzice implicarea minorilor în astfel de manifestaţii publice.

Aceste reclamaţii fac referire la Legea 272/2004, articolul 27, aliniat 4, care precizează ,,copiii nu pot fi folosiţi sau expuşi de către parinţi, reprezentanţi legali, alte persoane responsabile de creşterea şi îngrijirea lor, organisme private acreditate ca furnizori de servicii sociale, instituţii publice sau private, în scopul de a obţine avantaje personale/instituţionale sau de a influenţa deciziile autorităţilor publice".

Potrivit acestei legi, dacă se constată încălcarea articolului 27, părintele sau tutorele minorului riscă o amendă cuprinsă între 5.000 şi 10.000 de lei.

„Întrebare: dacă această instituţie vrea să facă o anchetă care e problema? Dacă e lege, dacă e instituţia statului care vrea să facă o anchetă, nu îneţeleg care e problema. Posibil ca unii părinţi să spună că nu ştiau legea. Dar necunoaşterea legii nu te scuteşte de respectarea ei”, a comentat realizatorul.

 

Citește mai multe din În gura presei
» Citește mai multe din În gura presei
TOP articole