Mihai Gâdea i-a întrebat duminică pe invitații săi de la emisiunea „Sinteza zilei” care este cel mai bun lucru care s-a întâmplat pe scena politică pe parcursul zilei.
Mircea Badea crede că mesajul lui Tudorel Toader pentru jurnaliști e cel mai tare moment.
„Cel mai bun lucru mi s-a părut că Tudorel Toader i-a chemat pe ziariști la ora 6:30 dimineața la Ministerul Justiției. Mi s-a părut suprem, ați văzut acei jurnaliști agresivi? ...Deci, ei sunt așteptați mâine dimineață la acea oră la Ministerul Justiției”, a spus Mircea Badea.
Tudorel Toader a fost așteptat de reporteri după încheierea ședinței de Consiliul Național a PSD.
A fost momentul în care Toader a spus că va răspunde tuturor întrebărilor luni, de la ora 6:30 dimineața, la Ministerul Justiției.