Antena 3 CNN Emisiuni Voi cu Voicu Miracolele de la Podul lui Dumnezeu, cel mai mare pod natural al țării și al doilea ca mărime din Europa

Miracolele de la Podul lui Dumnezeu, cel mai mare pod natural al țării și al doilea ca mărime din Europa

Claudia Popovici
2 minute de citit Publicat la 22:51 24 Iul 2021 Modificat la 22:51 24 Iul 2021

Podul lui Dumnezeu din comuna mehedințeană Ponoare este unul dintre cele trei poduri naturale existente în lume şi al doilea ca mărime din Europa. Astfel de poduri naturale mai există în SUA şi în Franţa, dar cel din România este singurul deschis circulației rutiere în special a mașinilor de mare tonaj, fiind format în special din calcare, ca urmare a surpării tavanului unei peşteri.

Din punct de vedere științific podul s-a format prin prăbuşirea peretelui superior al peșterii şi se impune în peisaj prin masivitate: 30 de metri lungime, 13 metri înălţime, 22 de metri lăţime şi 9 metri deschidere, dar legenda spune că însuşi Dumnezeu cu bisturiul lui cel sfânt a reușit să secționeze stânca să pice tavanul peșterii.

„Dar ca la orice în întuneric şade şi Dracul. Oamenii făceau pe atunci numai rele și l-au implorat pe Dumnezeu să îl alunge pe Drac, care pentru a se salva a intrat în peștera. Atunci Dumnezeu cu palma a apăsat tavanul peșterii să îl prindă, dar el s-a strecurat prin peșteră până în partea cealaltă a dealului peșterii.

Supărat că a fost alungat Dracul a zgâriat cu ghearele lui stâncile de acolo şi-a făcut două frumoase câmpuri de lapiezuri, câmpul Afroditei și câmpul Cleopatrei, adevărate flori de piatră care ies din stâncă.

Supărat, Dracul s-a așezat pe marginea lacului care poartă acum denumirea de Stânca Dracului, iar Dumnezeu a rămas stăpân peste pod, de aici şi numele de Podul lui Dumnezeu", a povestit un localnic.

[GAL layout="3"]

Tot el spune că locul are o amprentă energetică aparte care le oferă celor are tranzitează podul protecţie divină. Exemple stau accidentele petrecute de-a lungul timpului în zonă care s-au soldat doar cu pagube materiale, șoferii scăpând ca prin minute cu câteva zgârieturi.

„Întâmplarea cred că a făcut să fie aici niște lucruri mai deosebite. Îmi amintesc că eram la școală, eram profesor și au fost două asemenea accidente. Oamenii coborând panta au rămas fără frână și din cauza vitezei, țin minte cineva cu o basculantă a aterizat direct și s-a oprit în partea cealaltă. Dar culmea, mașina a suferit bineînțeles daune, dar persoana șoferul nu a avut nimic.

În '86 am mai fost un accident tot cu o mașină tot o situație similară și cel mai hazliu este accidentul unui biciclist care la fel nu s-a putut încadra din cauza vitezei și nu am mai putut lua curba spre dreapta și a aterizat pe mărăcini", a povestit pentru Antena 3 un localnic.

Mai multe despre Podul lui Dumnezeu şi miracolele locului vedem pe larg în materialul de mai jos. 

Etichete: Podul lui Dumnezeu
Citește mai multe din Voi cu Voicu
» Citește mai multe din Voi cu Voicu
TOP articole