Antena 3 CNN Actualitate Locale "Cineva acolo sus o iubeşte" | Miracolul, ambiţia şi curajul Ilincăi, o fetiţă de trei ani care a făcut faţă unui diagnostic cumplit

"Cineva acolo sus o iubeşte" | Miracolul, ambiţia şi curajul Ilincăi, o fetiţă de trei ani care a făcut faţă unui diagnostic cumplit

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 22:43 06 Dec 2023 Modificat la 22:43 06 Dec 2023

Micuța Ilinca, o fetiță de 3 ani din Suceava, a ajuns a spitalul din Iași, cu hipertensiune intracraniană, dureri de cap și vărsături. Totul a pornit de la bronșită, un tratament cu antibiotic. Nimic nu prevestea ceea ce urmează. 

Investigațiile au dezvăluit o tumoare cerebrală de 5 cm, o descoperire care i-a înspăimântat întreaga familia.

Toate speranțele au fost la Spitalul Clinic de Urgență "Prof. Dr. N. Oblu” Iași, acolo unde după multe ore de tensiune și concentrare extremă în sala de operație chirurgii au încercat să extirpe tumoarea care amenința viața micuței.

Ceea ce a uimit pe toți cei prezenți a fost momentul uluitor în care, după intervenția chirurgicală, micuța Ilinca s-a detubat singură. Cu ochii plini de determinare, micuța și-a exprimat dorința de a mânca, dovedind astfel un spirit luptător incredibil pentru vârsta ei. Imaginea a fost un moment de bucurie pentru părinți, care au văzut cum micuța lor învinge cu curaj și hotărâre obstacolele care i-au stat în cale.

"Operația a decurs ok. Sperăm că a fost scoasă toată tumoarea și așteptăm RMN-ul acum. S-a detubat singură aseară. La ora 12 și un pic s-a detubat singură. Mi-a cerut mâncare și a păpat.

Cât era ea de sedată, era conștientă. Ba chiar mai mult, marți seara, grupul nostru de prieteni s-au hotărât că la ora 21.00 să ne rugăm la comun. Vreau să vă spun că copilul meu la 20:59 s-a ridicat în funduleț, ceea ce nu a făcut o săptămână. Chiar este o minune. Cineva acolo sus o iubește”, a mai spus mama Ilincăi, potrivit Spitalul Clinic de Urgență "Prof. Dr. Nicolae Oblu" Iași - Pagina Oficială.

Părinții micuței au transmis un mesaj de mulțumire întregii echipe medicale, subliniind profesionalismul, devotamentul și compasiunea cu care au fost tratați în timpul dificilei perioade.

Micuța Ilinca se recuperează acum sub atenta îngrijire a medicilor, iar povestea ei incredibilă va rămâne un simbol al speranței și curajului.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole