Mioara Roman, fosta soție a premierul Petre Roman, trăiește la 76 de ani cu teama că statul român o va da afară din casă. Din 28 inuarie 2015, Mioara Roman locuiește cu chirie pe strada Zambaccian, într-un apartament cu două camere aparținând Regiei Autonome Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), spațiu pentru care plătește o chirie lunară de 400 de euro. Mioara Roman are însă o pensie de 1.800 de lei... exact cât chiria. Ceea ce înseamnă că după ce ar plăti chiria, Mioara Roman nu ar mai rămâne cu niciun leu în buzunar.., scrie ziarulring.ro.
Acesta este se pare și motivul pentru care Mioara Roman a rămas restanțieră la plata chiriei și în prezent este executată silit de RA-APPS în urma unui proces pe care l-a pierdut la primul termen, pe 20 iulie 2016. Din ianuarie 2015 până în prezent, Mioara Roman datorează RA-APPS peste 8.000 de euro, reprezentând chirie. Din această sumă, soția fostului premier a reușit să achite către RA-APPS doar o parte.
Imobilul unde locuiește în prezent Mioara Roman este o construcţie solidă, în stilul anilor `30, din cărămidă roşie. În apartamentul său de la parter, livingul are 28 mp, sufrageria 24 mp, iar dormitorul, 18 mp. Locuinţa mai este dotată cu o baie mare, una de serviciu, un hol şi o bucătărie. Mioara Roman se simte foarte bine în noua casă: „Stau într-un apartament absolut normal, unde mi-ar fi plăcut să locuiesc încă din 1990”.