La Miercurea Ciuc s-au înregistrat, miercuri dimineaţă, minus 3,8 grade Celsius, aceasta fiind cea mai scăzută temperatură a unei zile de toamnă de anul acesta, din zonele locuite din ţară, iar meteorologii se aşteaptă la o vreme mai rece joi dimineaţă.
”La noapte prognozăm că va fi mai frig la Miercurea Ciuc, minus 6 grade sau chiar temperaturi mai scăzute”, potrivit Centrului Meteorologic Regional Sibiu.
Temperaturile în zona Transilvaniei s-au încadrat între minus 2 şi plus 2 grade Celsius.
Meteorologii au emis o informare meteo valabilă până joi dimineaţă, anunţând frig, vânt puternic şi brumă timpurie în toată ţara. Temperaturile vor fi cu 4 - 8 grade mai coborâte decât valorile normale ale acestei perioade.
Sursă: Mediafax