Antena 3 CNN Actualitate Religie Minune la mormântul părintelui Iustin Pârvu? Credincioși: „Izvorăşte mir din fotografie!“

Minune la mormântul părintelui Iustin Pârvu? Credincioși: „Izvorăşte mir din fotografie!“

<1 minut de citit Publicat la 15:40 11 Iun 2017 Modificat la 15:40 11 Iun 2017

Curtea Mănăstirii Petru Vodă, din Neamţ a fost plină sâmbătă, 10 iunie, la slujba de pomenire a părintelui Iustin Pârvu, ctitorul lăcaşului, la patru ani de la moartea sa. 

Potrivit adevarul.ro, credincioşii care se rugau la mormânt au fost convinşi că sticla care acoperea una din cele două fotografii de pe cruce era umedă şi mirosea puternic a mir.

Monahul Teodot confirmă că mirul izvorăşte din fotografia de pe cruce şi spune că fenomenul ar putea fi un semn trimis de părintele Iustin:  

„M-am închinat acum la icoana părintelui, la fotografia lui, şi izvorăşte mir. Şi în biserică izvorăşte mir. Ce-nseamnă asta, nu ştiu…ori că o să vină necazuri peste noi, ori ca să ne întărească părintele Iustin Pârvu în dreapta credinţă. Îl rugăm pe sfânt să ne lumineze pe toţi, să fie unire dumnezeiască, dreaptă credinţă în ţara noastră, şi să ne mântuim“, a declarat monahul Teodot. 

Etichete: minune
Citește mai multe din Religie
» Citește mai multe din Religie
TOP articole