Antena 3 CNN International News Ministrul Sănătății din Marea Britanie a fost surprins de presă în timp ce-și săruta amanta

Ministrul Sănătății din Marea Britanie a fost surprins de presă în timp ce-și săruta amanta

Alexandra Ionescu
1 minut de citit Publicat la 21:54 25 Iun 2021 Modificat la 21:54 25 Iun 2021

Hancock, care este căsătorit de 15 ani, a cerut presei respectarea vieții private, iar premierul Boris Johnson a transmis că acceptă scuzele și consideră cazul închis.

Tabloidul The Sun a publicat pe prima pagină o imagine luată cu o cameră de supraveghere care îl arată pe Matt Hancock, căsătorit şi tatăl a trei copii, sărutând-o pe Gina Coladangelo - o veche prietenă a cărei angajare discretă declanşase deja o polemică -, în biroul său în ziua de 6 mai, o perioadă în care îmbrăţişările erau interzise.

Hancock, care este căsătorit, a angajat-o în secret pe fosta lobbyistă Coladangelo în poziţia de consilier anul trecut.

Profilul LinkedIn al lui Coladangelo relevă că lucrează ca director neexecutiv la Ministerul Sănătăţii din septembrie 2020, dar nu a existat nicio evidență publică a numirii sale.

”Recunosc că am încălcat consemnele de distanţare socială în aceste circumstanţe”, a declarat Hancock într-un scurt comunicat.

”Am dezamăgit oameni şi îmi pare foarte rău. Rămân concentrat pe munca de a scoate ţara din pandemie şi aş fi recunoscător pentru respectarea vieţii private a familiei mele pe acest subiect personal”, a adăugat el.

”Prim-ministrul a acceptat scuzele ministrului sănătăţii şi consideră subiectul încheiat'” a reacţionat purtătorul de cuvânt al lui Boris Johnson, citat de Reuters. Întrebat de presă dacă premierul are încredere deplină în Hancock, purtătorul de cuvânt a răspuns 'Da'.

Potrivit The Sun, imaginile au fost surprinse cu ajutorul camerelor de supraveghere pe data de 6 mai, în clădirea Departamentului de Sănătate.

În acea perioadă, era interzis să îmbrățișezi o persoană din afara propriei gospodării.

Adversarii politici cer demiterea lui Matt Hancock, dar ministrul spune într-un comunicat că vrea să continue.

Citește mai multe din International News
» Citește mai multe din International News
TOP articole