Iranul este țara care execută cei mai mulți minori din lume, a anunțat marți Amnesty International, acuzând Republica islamică că folosește tortura și abuzul pentru a forța tinerii să mărturisească, relatează
AFP.
Iranul „se află în fruntea clasamentului sumbru al călăilor infractorilor minori” cu 73 de condamnări la moarte înregistrate între 2005 și 2015, dintre care cel puțin patru anul trecut, a precizat ONG-ul.
„Iranul este una dintre puținele țări care execută infractori minori, ceea ce constituie o încălcare a interdicției absolute de recurgere la pedeapsa capitală împotriva persoanelor care aveau mai puțin de 18 ani la data comiterii faptelor”, a declarat Said Boumedouha, director adjunct al Amnesty International pentru Orientul Mijlociu.
Aceste persoane au fost de multe ori „condamnate la sfârșitul unor procese nedrepte pe baza unor mărturisiri forțate, obținute prin tortură și alte rele tratamente”, a mai spus el.
Potrivit organizației pentru apărarea drepturilor omului, cele mai multe dintre aceste execuții au fost aplicate în cazul persoanelor condamnate pentru omor, viol, trafic de droguri și amenințări la adresa securității naționale.