Antena 3 CNN Actualitate Minorii care au împlinit 16 ani ar putea călători în străinătate neînsoţiţi. Ce condiții trebuie să îndeplinească

Minorii care au împlinit 16 ani ar putea călători în străinătate neînsoţiţi. Ce condiții trebuie să îndeplinească

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 14:51 29 Iun 2023 Modificat la 14:51 29 Iun 2023

Potrivit proiectului de lege adoptat de Parlament, copiii cu vârste între 16 și 18 ani vor putea pleca din țară fără însoțitor, dacă au acordul părinților.

Aceștia trebuie să îndeplinească mai multe condiții: 

  • să aibă un act de identitate valabil sau un act de călătorie valabil
  • trebuie să facă dovada că, fie plec în străinătate la studii, își vizitează rudele sau merg pentru un tratament medical.
  • acordul scris din partea părinților pentru călătorie.

Proiectul a trecut miercuri de Camera Deputaților care era for decizional.

Citește și: La ce să fii atent când te deplasezi cu avionul

Va merge la președinte pentru promulgare și va intra în vigoare în 30 de zile din momentul publicării în Monitorul Oficial, ceea ce înseamnă că începând din luna august, minorii cu vârste peste 16 ani vor putea face fără să fie însoțiți de un adult.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole