Antena 3 CNN Actualitate Locale Minor de 15 ani din Harghita, autorul unei infracțiuni grave. A fost arestat după ce a atacat cu cuțitul un curier

Minor de 15 ani din Harghita, autorul unei infracțiuni grave. A fost arestat după ce a atacat cu cuțitul un curier

1 minut de citit Publicat la 16:33 22 Ian 2020 Modificat la 16:33 22 Ian 2020

Biroul de Presă al IPJ Harghita a anunţat miercuri că identificarea suspectului s-a făcut după două săptămâni de investigaţii laborioase, în care anchetatorii au imaginat multiple scenarii şi au parcurs o multitudine de ipoteze de anchetă.

Potrivit sursei citate, ancheta a fost demarată de poliţişti în ziua de 6 ianuarie, când la numărul de urgenţă 112 a fost sesizată comiterea unei agresiuni, asupra angajatului unei societăţi comerciale de curierat, faptă comisă la periferia oraşului Bălan.

Imediat după momentul sesizării, în urma primelor verificări efectuate, oamenii legii au stabilit că victima a fost ademenită telefonic de un necunoscut, care şi-a declinat o identitate falsă şi a stabilit respectivul loc de întâlnire, în scopul livrării unui colet.

După ce s-au întâlnit, destinatarul a desfăcut pachetul şi l-a studiat, iar în timp ce curierul procesa în baza de date predarea/primirea coletului, necunoscutul l-a înţepat cu un cuţit în zona gâtului şi a fugit, fără să achite contravaloarea de aproape 3.000 de lei a coletului, care conţinea patru telefoane mobile.

La faţa locului a fost solicitată o ambulanţă, iar cadrele medicale i-au acordat imediat prim-ajutor victimei, după care aceasta a fost transportată la Spitalul Judeţean Miercurea Ciuc, unde a rămas internată în stare stabilă, după ce a fost supusă unei intervenţii chirurgicale, conform Agerpres. 

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au reuşit să identifice autorul faptei, în data de 20 ianuarie fiind puse în aplicare şi două mandate de percheziţie domiciliară, în urma cărora au fost identificate bunurile sustrase de la persoana vătămată, iar prejudiciul a fost recuperat în totalitate.

Faţă de inculpat a fost luată măsura reţinerii pe o perioadă de 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, după care a fost prezentat instanţei, prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc, pe numele său fiind emis un mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile.

Pentru fapta comisă, tânărul poate primi o pedeapsă privativă de libertate de până la 10 ani.

Etichete: Harghita bălan
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole