Polițiștii de la Secția de Poliție Rurală Voila, din județul Brașov, au intervenit ieri noapte după ce au primit o sesizare în jurul orei 02:40. Proprietarul unei case a declarat că un tractor a intrat accidental în curtea sa, distrugând poarta de acces.
La fața locului, polițiștii au descoperit că un tânăr de 16 ani furase tractorul cu lemne și, în timp ce îl conducea sub influența băuturilor alcoolice, a pierdut controlul asupra vehiculului. Tânărul nu deținea permis de conducere, iar testul cu alcooltest a indicat o concentrație de 0,33 mg/l alcool în aerul expirat.
Citește și: Accident major, provocat de un copil de 14 ani care a furat BMW-ul părinților, în Ploiești
Dosarul penal deschis în acest caz vizează săvârșirea infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducere fără permis, și distrugere. Ancheta este în desfășurare sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, iar o soluție legală va fi propusă la finalizarea investigațiilor, potrivit Inspectoratului Poliției Județene Brașov.