Milioane de salariaţi vor beneficia de o nouă minivacanţă în luna iunie, cu ocazia Rusaliilor. În a doua jumătate a lunii iunie, românii care lucrează la stat sau la privat vor avea parte de o minivacanţă de trei zile, ca urmare a faptului că urmează sărbătoarea Rusaliilor.
Astfel, ziua de 23 iunie va fi zi liberă cu ocazia sărbătorii primei zi de Rusalii, ziua de 24 iunie este a doua zi de Rusalii care va fi considerată, de asemenea, liberă.
Ziua de 23 iunie pică duminică, în timp ce ziua de 24 iunie pică în timpul săptămânii, respectiv ziua de luni.
Zile libere până la sfârșitul anului
23 iunie (duminică - Rusalii);
24 iunie (luni - a doua zi de Rusalii);
15 august (joi - Sfânta Maria);
30 noiembrie (sâmbătă – Sfântul Andrei);
1 decembrie (duminică - Ziua Naţională a României);
25 şi 26 decembrie (miercuri şi joi - prima şi a doua zi de Crăciun).
Angajatorii ai căror salariaţi lucrează în zile de sărbătoare legală, sunt obligaţi să le acorde acestora compensaţii. Conform legislaţiei în vigoare, angajaţii au dreptul la o compensare cu timp liber în următoarele 30 de zile.
În caz că această compensare nu poate fi acordată, angajaţii au dreptul la un spor salarial de cel puţin 100% din salariul de bază.