Antena 3 CNN Actualitate Ministrul Violeta Alexandru, filmată în timp ce interoga ilegal minore "prostituate"

Ministrul Violeta Alexandru, filmată în timp ce interoga ilegal minore "prostituate"

Laura Dinu
5 minute de citit Publicat la 20:15 04 Aug 2020 Modificat la 20:15 04 Aug 2020

Urmare a apariției în spațiul public a informației referitoare la vizita dnei ministru Violeta Alexandru la unul din sediile organizației noastre, facem următoarele precizări:

În data de 23 iulie 2020 dna Violeta Alexandru – ministru, însoțită de două persoane, au venit la ora 15:30.la poarta centrului social de tip rezidenţial al Asociaţiei Reaching Out, într-un sat, dintr-o comună, din județul Argeș. Deoarece specificul centrului presupune că accesul să fie oprit, au menționat calitatea oficială pe care o au și au fost lăsate să intre.

Menționăm că la acel moment, în centru nu se afla președintele organizației care este și persoana căreia îi sunt încredințate legal majoritatea beneficiarelor din centru – minore, victime ale traficului de persoane, care au ajuns acolo după traume importante și cu o decizie a instanței.

Precizăm că dna Violeta Alexandru și însoțitorii săi nu au explicat motivul clar al vizitei, nu au prezentat un document oficial, nu au respectat decât parţial normele de protecție împotriva transmiterii virusului SARS-COV2- purtarea măștii de protecție, încălțăminte de protecție, distanțare socială.

Conform procedurilor interne personalul din centru a consultat conducerea cu privire la permisiunea accesului. În lipsa reprezentantului legal din centrul, a fost delegat un voluntar pentru a oferi informații vizitatorilor. Dar până la venirea acestuia, atât dna ministru cât și însoțitoarea sa au audiat fetele în încăperi separate, personalul fiind vădit intimidat de prezența lor.

Persoană împuternicită să reprezinte organizația a solicitat încheierea unui document urmare a vizitei, dna ministru refuzând acest lucru, pe motiv că era în trecere și a venit fără un scop oficial. Nici până în prezent nu știm cu exactitate care sunt persoanele ce o însoțeau și în ce calitate se oflau în organizație.

Față de cele petrecute precizăm:

Audierea minorului se face numai în anumite condiții, de către profesioniști în domeniu. În cazul minorului victimă cu atât mai mult este necesară o persoană cu pregătire de psiholog și experiență în audiere, pentru că acești copii pot fi traumatizați suplimentar într-un astfel de demers. Cu tot respectul pentru vizitatorii știuți și neștiuți, trebuie să spunem că după vizită, fetele au fost supărate că au fost întrebate dacă dna Iana (președintele Reaching Out) le duce la diverse adrese, unde le lasă peste noapte, considerând că astfel au fost tratate din nou ca şi prostituate. Acești copii sunt într-un proces de recuperare ce are la bază și creșterea stimei de sine, ori acreditarea ideii că ar continua activitatea de prostituție, este echivalentă cu ideea că ”nu pot fi altceva decât nişte prostituate”.

Doamna ministru s-a separat împreună cu una dintre beneficiare într-un spațiu care nu este legal a fi monitorizat.

Pe durata vizitei, sistemul de monitorizare video a surprins imaginile cu cele două doamne- dna ministru Alexandru și înca una, care discutau individual cu câteva din beneficiarele noastre. Au fost câteva minute bune, în care dna ministru s-a separat împreună cu una dintre beneficiare într-un spațiu care nu este legal a fi monitorizat. Un astfel de comportament în fața beneficiarilor creează o prezumpție de neîncredere și ne întrebăm cum a interpretat beneficiara asta: că organizaţia reprezintă un pericol, că nu suntem de încredere… greu de spus, dar dăunător și suspect ca și comportament de ministru.

Niciuna dintre persoanele care ne-au vizitat nu aveau un ordin de serviciu care să demonstreze scopul vizitei și faptul că e o vizită oficială. Și atunci de ce au vorbit cu beneficiarele? În ce scop?

Vizită nu a fost anunțată, deși doar Inspecția Socială are voie să vină la orice oră din zi sau din noapte în control

Dacă dorea un astfel de control inopinat, dna ministru nu trebuia să se deplaseze de la București personal, ci avea pârghii instituționale să afle informații despre noi.

Cu cît ieșim mai des public cu atenționări, cu atît suntem mai des vizitați de instituțiile de control

Adevărul este că în ultima vreme, cu cât mai des ieşim în spaţiul public să atenționăm că rețelele de trafic de minori din România sunt susținute chiar de angajați ai statului român din DGASPC-uri, Poliție etc și politicieni, cu atât mai des suntem vizitaţi de instituţiile de control.

Noi am ieșit public nu pentru scandal ci, pentru că dorim ca statul român să protejeze și mama de 14 ani însărcinată și traficată de un bărbat de 52 de ani și fata de 16 ani deja traficată și reintegrată de un DGASPC în familia în care mamă ei tocmai a venit după 10 ani de condamnare pentru trafic de minori. Vrem să apere și fata de 15 ani sechestrată într-un apartament situat peste drum de Secția de Poliție, exploatată luni de zile de o traficantă, care acum este arestată la domiciliul, acelaşi domiciliu în care exploatează în continuare alte 6 minore.

Suntem organizația cu singurul serviciu ce lucrează cu minori victime ale traficului de copii din România

Suntem parteneri ai DIICOT și ai unor DGASPC-uri care îşi respectă misiunea, cum suntem partenerii tuturor instituţiilor publice care lucrează corect și respectă interesul copilului ca fiind superior, chiar și atunci când le e victimă ale traficului și a scăpat după zile, ani din infernul prostituției.

Pentru că în România încă nu au fost aprobate standarde de calitate pentru serviciile sociale adresate minorului victimă a traficului, lucrăm așadar după un set de standarde pentru copilul aflat în dificultate – singurul apropiat de ceea ce facem noi.

Recent, Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Socială Argeș ne-a acuzat că suntem pe un standard nepotrivit, s-a făcut că nu vede că avem toate documentele cerute și primite și a sugerat retragerea licenței. În 10 iulie a.c. sub semnătură dnei Mădălina Turza, director al ANDPDCA s-a dispus retragerea licenței pentru Asociația Reaching Out România, deși autoritatea de control a serviciilor sociale -ANPIS ne solicitase prezentarea dovezii că am trimis documentele catre structura sa județeană până pe 17 iulie. Noi am trimis dovezile în data de 16 iulie. Licența provizorie expira în 29 iulie oricum.

De ce s-a grăbit dna Turza să se antepronunțe? Nu știm.

E o execuție? Nu știm.

Ce știm e că serviciile noastre sunt apreciate la nivel internaţional, dovadă premiile internaționale câștigate:
2005 – ‘Abolitionist award’, House of Lords London
2007 – ‘Hero of the year’ U.S. State Department, Washington DC
2010 – “European of the year” by Readers Digest. (primul ONG român cu acest premiu)
2012 – “Ator Pal Mont” By Asociazione Culturale Udine Italy
2008 – “Woman of the year” Avantaje magazine Bucharest
2011 – “125 Women For Change” Avon Bucharest
2011 – “10 excepţional women” by click magazine Bucharest, dar nu par a fi apreciate
de autoritățile române.

Ce vom face?

Vom fi în continuare o voce pentru copiii care nu pot striga că au fost abuzați, violați, traficați bătuți.
Am depus actele pentru relicentiere, urmăm procedura legală şi aşteptăm standardele pentru victimele traficului minori. Ne respectăm angajamentul luat față de beneficiarii pentru care ne-am înființat.
Și primim vizite, într-o procedură legală și o relație instituțională corectă, nu ca intimidare, ci ca atitudine corectă în a demonstra că suntem o organizație profesionistă și care oferă un serviciu unic și legal.

Răspundem tuturor întrebărilor reprezentanților media fără a expune public identitatea beneficiarelor noastre și vă mulțumim pentru difuzarea acestui punct de vedere”, scrie inpolitics.ro. 

Etichete: Violeta Alexandru
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole