Vestea că ministerul Turismului resuscitează frunza Elenei Udrea în promovarea turismului românesc a stârnit reacţii contradictorii. Daniel Cadariu a oferit câteva lămuriri cu privirea la deciziile legate de acest logo vechi, care ar fi trebuit utilizat mult mai eficient în toţi aceşti ani.
"Logo şi brandul sunt bun naţional, adoptate acum 12 sau 14 ani, în urma unor eforturi financiare şi umane. Ele au fost desemnate de către reprezentanţii din industria turismului şi nu de către autorităţi.
Mi se pare un lucru nefiresc ca vreme de atâţia ani de zile, aceste lucruri să nu fie folosite în beneficiul promovării turismului românesc.", a declarat Daniel Cadariu.
Ministrul a detaliat şi măsurile menite pentru folosirea mai eficientă a logo-ului.
"Am emis un ordin de ministru prin care se prevede obligativitatea doar pentru structurile de turism să afişeze logo şi brandul. De asemenea, în ceea ce înseamnă aeroporturi şi puncte vamale, am făcut un rând de adrese prin care am solicitat acceptul acelor instituţii de a putea afişa un panou publicitar cu logo şi brandul de ţară.", a explicat ministrul.
Acesta nu exclude însă îmbunătăţirea şi chiar schimbarea logo-ului de ţară.
"Dacă e de refăcut ceva e un lucru normal. În acest sens, am emis un alt ordin prin care am constituit un consiliu de brand turistic naţional care are are principala sarcină de a se pronunţa dacă atât logo cât şi brandul trebuie îmbunătăţit sau chiar schimbat.", a mai spus Cadariu.