Întrebat dacă această situaţie putea fi evitată şi ce soluţii s-au găsit pentru românii blocați în străinătate, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu a spus:
"Am să vă spun câteva decizii luate astăzi la nivel de guvern. În primul rând, vorbim de o companie privată care se află într-o situaţie economică nu tocmai fericită, ba chiar cu datorii foarte mari.
De asemenea, vorbim de o companie care în anul 2020 a beneficiat de un ajutor de la Guvernul României de câteva sute milioane, tocmai pentru a veni în ajutorul acestei companio să o salveze, fiind vorba de o perioadă în care era pandemie, COVID şi tot transportul aerian scăzuse.
Decizia luată de ministerul Mediului nu o pot comenta. Am vorbit cu domnul ministru Tánczos Barna şi mi-a spus că a aplicat legea. Au fost nenumărate discuții între Fondul de Mediu şi această companie şi nu s-a mai putut face altceva.
Pe noi la nivel guvernamental şi la ministerul Transportului ne-a preocupat în primul rând să găsim soluţii pentru pasageri.
Va fi o hotărâre CNSU în această seară, iar mâine în ședință de guvern vom adopta o hotărâre în care vom aloca 5 milioane de lei de la ministerul Transporturilor către TAROM ca oamenii aflați în acestă situație să fie transportați acasă", a explicat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, în emisiunea Punctul de întâlnire de la Antena 3.
Soluţiile pentru românii blocați în străinătate de suspendarea zborurilor Blue Air
"Cetățenii români aflați în străinătate, afectați de anularea recentă a zborurilor companiei Blue Air, își pot notifica situația și se pot adresa Ministerului Afacerilor Externe fie contactând cea mai apropiată misiune diplomatică sau oficiu consular al României din statul în care se află (click pe link pentru datele de contact https://econsulat.ro/Home/DateDeContact), fie contactând Centrul de Contact și Suport pentru Cetățenii Români din Străinătate (CCSCRS), telefonic la numărul de mobil 0040751084537 sau prin email la adresa callcenter@mae.ro.
Important! În cazul grupurilor de turiști, este recomandat ca o singură persoană să contacteze personalul consular, informațiile obținute de aceasta urmând a fi diseminate și celorlalți cetățeni români din grup", se arată în comunicatul emis de Serviciile Consulare
Blue Air a anunțat că din cauza unei situații „neprevăzute”, constând în poprirea tuturor conturilor de către Ministerul Mediului, compania se află în imposibilitatea achitării costurilor curente, necesare pentru operarea zborurilor zilnice, motiv pentru care se vede obligată să sisteze toate zborurile programate pentru plecare de pe aeroporturile din România, până luni, 12 septembrie 2022.
Blue Air a anunțat marți că din cauza unei situații „neprevăzute”, constând în poprirea tuturor conturilor de către Ministerul Mediului, compania se află în imposibilitatea achitării costurilor curente, necesare pentru operarea zborurilor zilnice, motiv pentru care se vede obligată să sisteze toate zborurile programate pentru plecare de pe aeroporturile din România, până luni, 12 septembrie 2022.
Ministrul Mediului, Tánczos Barna a avut o reacție imediată după ce compania aeriană Blue Air a decis marți să sisteze toate zborurile din România până luni,12.09.2022, din cauza unei popriri pe conturi din partea Ministerului Mediului. "Decizia de a suspenda aceste zboruri este una absolut nejustificată", a afirmat acesta.