Antena 3 CNN Actualitate Social Ministrul Transporturilor, primele măsuri după ce un tren cu 120 de călători a deraiat în județul Hunedoara

Ministrul Transporturilor, primele măsuri după ce un tren cu 120 de călători a deraiat în județul Hunedoara

1 minut de citit Publicat la 11:59 23 Dec 2018 Modificat la 11:59 23 Dec 2018

Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, solicită de urgenţă Agenţiei de Investigare Feroviară Română (AGIFER) investigarea cu prioritate a incidentului feroviar produs duminică la Băieşti şi comunicarea rezultatelor investigaţiei, chiar dacă ne aflăm în perioada zilelor libere dinaintea Crăciunului, potrivit unui comunicat al instituţiei.

Trei vagoane ale trenului IR 1821 Bucureşti Nord - Arad, au deraiat, duminică, 23 decembrie la intrarea în staţia Băieşti, judeţul Hunedoara.

"Creşterea investiţiilor pentru reabilitarea căii ferate este absolut necesară. Am atras atenţia, de mai multe ori, că stare de astăzi a infrastructurii feroviare este urmare a lipsei finanţării de-a lungul timpului. În fiecare an, se deteriorează 320 de kilometri de cale ferată şi se repară, capital, doar 16 kilometri, în limita bugetelor pe care compania le are la dispoziţie. Cred că angajaţii CFR ar putea face mai mult. Astăzi păzesc nişte macazuri, în loc să construiască, în loc să repare. În ultimele luni am acţionat pentru găsirea soluţiilor pentru rezolvarea problemelor de pe calea ferată, astfel încât companiile feroviare să îşi recâştige prestigiul şi competitivitatea. Toate ţările civilizate investesc în infrastructura de transport feroviar. Dificultăţile prin care trec companiile feroviare pot fi depăşite numai printr-o atitudine proactivă şi prin responsabilitate şi efortul comun al tuturor celor implicaţi', consideră ministrul Lucian Şova.

Citește și: Raed Arafat, noi detalii despre trenul deraiat în județul Hunedoara: „O persoană a fost aruncată din tren”

Trenul avea 6 vagoane. În cele trei vagoane deraiate se aflau aproximativ 60 de pasageri, iar în celelalte vagoane aproximativ 80 de călători. 

Citește și: Directorul CFR Călători, declarații halucinante despre starea trenurilor: „Le-am dat căldură și ceai. Trendul la CFR este unul pozitiv”

 

Sursă: Agerpres
Etichete: pasageri tren
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole